…A venit brusc toamna,  anul acesta mai puțin prietenoasă ca în alți ani, dacă ne gândim la potopul de la începutul lunii septembrie 2024, urmat de acele inundații catastrofale. Treptat, indiferent de condițiile climaterice, activitatea instituțiilor culturale profesioniste s-a reluat în forță.

   După Teatrul „Sică Alexandrescu” și Opera Brașov, iată că a venit rândul Filarmonicii să-și dea întâlnire cu melomanii.

Două Concerte Simfonice Extraordinare

Stagiunea cu numărul 147 a Filarmonicii Brașov va debuta cu două Concerte Simfonice Extraordinare identice programate în Sala Patria, dirijate de cunoscutul maestru al baghetei David Molard Soriano.

Prima lucrare din programul concertelor de Deschidere a Stagiunii 2024/25 din serile de 26 și 27 septembrie a.c. va fi Simfonia nr. 1 în Mi bemol major op. 13 de George Enescu. Aceasta este una dintre cele mai importante contribuții ale compozitorului român la repertoriul simfonic universal. Compusă în anul 1905, la doar 23 de ani, lucrarea impresionează prin maturitatea sa stilistică și bogăția ideilor muzicale. Influențele asimilate de Enescu în timpul studiilor la Viena și Paris se împletesc armonios în această capodoperă a muzicii românești. Creaţia enesciană se remarcă printr-o încărcătură informaţională de excepţională densitate şi prin ethos-ul singular în ambianţa secolului. Folclorul românesc a  reprezentat un element-cheie în creația enesciană, fără a fi preluat ca atare, ci sublimat într-un discurs conceput în spiritul lui. Având un rol pitoresc în cele două Rapsodii române (1901), polifonizat în Simfonia I (1905), îmbinat, într-o perfectă simbioză, cu marile tradiţii ale secolelor XVIII-XIX în lucrări precum Sonata a II-a pentru pian şi vioară (1899), Octetul de coarde (1900) sau Dixtuorul pentru instrumente de suflat (1906), melosul românesc şi-a găsit expresia desăvârşită în Sonata a III-a pentru pian şi vioară, „în caracter popular românesc” (1926).

A doua lucrare din program este Don Juan, poemul simfonic compus de Richard Strauss, una dintre cele mai frecvent interpretate creații ale sale. Piesa este recunoscută drept un test de virtuozitate pentru orice orchestră și captează publicul prin energia debordantă și dramatismul profund pe care îl transmite.

În încheiere, publicul va putea asculta celebra compoziție Bolero de Maurice Ravel, una dintre cele mai cunoscute lucrări ale secolului XX. Deși structura melodică este extrem de simplă, constând într-o temă repetată de 18 ori fără variații, orchestrația fascinantă și crescendo-ul constant creează o experiență muzicală de neuitat. Inspirată de dansul spaniol omonim, Bolero își atrage farmecul din ritmul său repetitiv și captivant.

Aceste trei lucrări excepționale vor marcaîn mod fast începutul  Stagiunii cu numărul 147 al prestigioasei Filarmonici brașovene, sub bagheta talentatului David Molard Soriano.

  Dirijorul David Molard Soriano

Artist cu o carieră impresionantă, tânărul muzician Soriano este cunoscut și  îndrăgit de publicul român, fiind apreciat pentru stilul său dirijoral plin de pasiune și rafinament. David Molard Soriano a fost dirijor asistent al Orchestrei Naționale a Franței între 2019 și 2022, unde a lucrat alături de nume mari precum Emmanuel Krivine și Cristian Măcelaru. De-a lungul carierei sale  a dirijat numeroase concerte și înregistrări alături de cele mai prestigioase orchestre și a fost invitat să conducă spectacole la Opéra National de Bordeaux, Orchestre National de Metz și Orchestra de Cameră Radio din România, ne-a precizat  colaboratorul nostru de specialitate, Iosif Trif, PR al instituției.

Înainte de această etapă, între 2014 și 2018, Soriano a fost asistentul lui Paavo Järvi la Orchestre de Paris și la Estonian Festival Orchestra, participând la evenimente de renume, precum Festivalul de Muzică de la Pärnu și BBC Proms. În paralel, a lucrat și alături de dirijorii Fabien Gabel și Gustavo Dudamel la Rencontres Musicales d’Evian.

În 2022, Molard Soriano a fondat Rencontres Musicales la Château d’Ainay-le-Vieil din Franța, unde își formează propria orchestră pentru un festival muzical dedicat publicului tânăr. Ca  director muzical al Orchestrei de Tineret din Île-de-France, reunește cei mai talentați muzicieni din tânăra generație, prezentând concerte de clasă mondială cu repertorii captivante.

Biletele se găsesc la caseria Sălii Patria, unde sunt disponibile și bilete cu reducere pentru pensionari, elevi și studenți, sau online pe bilet.ro.

    … Așadar, nu ne rămâne decât să urmăm talentaților muzicieni din cadrul Filarmonicii brașovene  mult succes în noua Stagiune, iar melomanilor audiții plăcute!

         Horia C.Deliu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail