Deputatul UDMR Covasna, Marko Attila, a anunţat, ieri, prin intermediul unui comunicat de presă, că a sesizat FIFA şi UEFA în legătură cu gesturile nesportive ale unor suporteri de fotbal, cerând sancţiuni.

În documentul adresat acestor foruri sportive internaţionale, Marko Attila face referire la meciul dintre echipele CFR Cluj-Rapid, când un suporter a ars un steag al Ungariei, precum şi la meciul Olanda-România, jucat tot luna trecută, când în tribună a fost afişat un „text discriminatoriu” cu referire la UDMR.

Marko Attila apreciază că aceste gesturi nesportive au „tulburat” membrii comunităţii maghiare, care se simt „intimidaţi şi ameninţaţi”. Drept urmare, parlamentarul covăsnean a solicitat conducerilor FIFA şi UEFA să sancţioneze cu severitate aceste „acte necivilizate”, pentru a transmite astfel un semnal către toţi cei care instigă la ură şi violenţă că astfel de comportamente nu sunt tolerate.

La finele lunii martie, UDMR a depus plângeri penale împotriva suporterilor care au avut un comportament neadecvat la cele două meciuri.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail