Din București până în Sfântu Gheorghe, deputatul UDMR, dar totodată și președinte PCM Covasna, Kulcsar Terza Jozsef, a uitat să vorbească românește. Asta dacă a știut vreodată. Amnezia nu l-a oprit însă să participle la sedința de Consiliu Județean Covasna din data de 25.10.2018, și să se plângă în fața consilierilor județeni de faptul că o sentință definitivă obligă Consiliul Județean să scoată din sala de sedință steagul secuiesc și pe cel al Ungariei.
A spus-o în limba maghiară și a refuzat să vorbească românește. Parcă făcând parte dintr-un scenariu, a urmat un alt consilier din partea PPMT care a declarat că începând din acel moment, consilierii acestui partid nu vor mai vorbi românește în semn de protest pentru „atrocitățile făcute de români în Transilvania, în urmă cu 60 de ani și mai mult”, a cerut (și a obținut ) un moment de reculegere în memoria victimelor. Asta chiar de ziua Armatei Române.
Având în vedere faptul că aceste discuții și acțiuni nu aveau nicio legătură cu ședința de Consiliu Județean de astăzi, am hotărât că locul consilierilor PNL nu este acolo, și am părăsit sala.
Foarte grav, în opinia noastră, este faptul că nu a fost respectată procedura de ședință și ordinea de zi a acesteia, fapt care duce la anularea hotărârilor luate în ședința de astăzi, printr-o acțiune în instanță.Pentru că suntem responsabili și conștienți de urmările acestei acțiuni, care ar afecta instituții importante din județ, proiecte demarate cu mult timp în urmă și altele abia inițiate, înțelegem să nu facem acest demers, dar atragem atenția conducerii Consiliului Județean asupra faptului că și consilierii români depun eforturi tot pentru binele județului, și merită același respect ca și cei maghiari. În Consiliul Județean nu își au locul aceste acțiuni profund sovine care readuc în actualitate tensiunile și conflictele, uneori violente, între români și maghiari. De asemenea atragem atenția și consilierilor maghiari că pe viitor nu vom tolera astfel de ieșiri, că dorim să ne desfășurăm activitatea pentru care am fost trimiși acolo de alegatori, în condiții normale și corecte.
Președinte PNL Covasna
Olimpiu Floroian