Deputatul social-democrat Horia Grama a declarat joi, într-o conferinţă de presă la Sfântu Gheorghe, că Legea statutului minorităţilor naţionale se numără printre priorităţile sale în actuala sesiune parlamentară şi că îşi doreşte ca aceasta să fie adoptată într-un timp cât mai scurt.
Grama a menţionat, însă, că va urmări cu perseverenţă ca din conţinutul proiectului elaborat de Uniunea Democrată Maghiară din România să fie eliminate prevederile ce contravin Constituţiei, printre acestea numărându-se autonomia culturală.
„Mi-aş dori să avem cât mai repede o lege corectă, care să respecte prevederile Constituţiei şi principiile internaţionale privind drepturile minorităţilor. (…) Actualul statut nu face decât să adune într-o singură lege drepturile pe care minorităţile naţionale le au deja în învăţământ, în educaţie, justiţie, dar conţine şi o serie de aberaţii, cum ar fi autonomia culturală prin care se instituie consilii culturale ce se suprapun cu instituţiile statului. Astea sunt excese, sunt cerinţe excesive, nu mai sunt drepturi, sunt deja privilegii care pot afecta majoritatea”, a declarat Horia Grama.
Deputatul UDMR Marton Arpad a declarat recent, pentru AGERPRES, că, în opinia sa, Statutul minorităţilor naţionale nu are şanse prea mari să treacă în actuala legislatură, adoptarea acestuia fiind îngreunată de ‘suflarea naţionalistă’ care a cuprins întregul eşichier politic românesc.„Suntem conştienţi că, deşi s-au rezolvat impedimentele din comisii, în plen va urma o dezbatere grea, sub această suflare naţionalistă de care este afectat tot spectrul politic din România. (…) Unii cred că, dacă rămân în urmă cu discursul antimaghiar sau naţionalist, vor pierde câteva procente din electorat”, a declarat parlamentarul UDMR.În opinia sa, partidele politice româneşti fac o mare greşeală că „dau apă la moară” naţionalismului, deoarece punctele se „contabilizează” în conturile unor politicieni precum Corneliu Vadim Tudor, George Becali sau Dan Diaconescu.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES