Auzim adesea că anumite lucruri „creează dependență” și e bine să le evităm. Conform Noului dicționar universal al limbii române (NDULR), termenul „dependență” are sensul de:  „situația de a fi dependent; stare de subordonare sau de supunere”.

     Unii sunt dependenți față de alcool, alții față de fumat ori de droguri etc. O anumită categorie de oameni sunt dependenți față de muncă, cei care își câștigă subzistența prin aceasta, dar mai ales cei care sunt cu adevărat pasionați față de ceea ce fac.

Dar iată că în zilele noastre, când întreaga planetă trece prin momente grele din cauza suprapunerii mai multor crize, unele provocate de războiul ruso-ucrainean, criza energetică dă fiori, în special europenilor. Acum multe țări au constatat că se află în impas, fiindcă în mare parte sunt „dependente de gazul rusesc”, iar Putin joacă tare folosind gazul ca armă împotriva Occidentului, pentru a crea disensiuni între țările membre în UE și NATO. De aceea acum, mai mult ca niciodată, aceste țări trebuie să strângă rândurile, să rămână unite și să caute soluții de rezolvare a crizei și alte alternative, care să le ajute la reducerea dependenței față de Rusia. Se înțelege că atunci când s-au încheiat contractele economice cu această țară era pace și liniște, deci statele europene nu se așteptau la schimbarea bruscă a evenimentelor pe harta lumii, iar acum rușii profită din plin și învârtesc robinetul cum vor ei, pentru a le îngenunchea, fapt ce aduce a șantaj. Din fericire, înțeleg și europenii foarte bine politica rușilor și chiar caută soluții.

Adevărul e că de multe ori, când se instalează starea de bine, oamenii cam uită să se pregătească din timp pentru ce e mai rău. Așa a fost și cu pandemia, care ne-a luat pe nepregătite zăpăcind lumea și blocând sistemele sanitare, dar pe parcurs ne-am mai trezit la realitate și suntem ceva mai pregătiți pentru valul următor.

Mai devreme sau mai târziu omenirea va trebui să găsească o rezolvare mai viabilă pentru a satisface „foamea de energie”, iar evenimentele actuale nu fac decât să impulsioneze această căutare. Hotărârea UE de a se reduce consumul energetic este doar o „situație de moment”, o urgență, dar nu o rezolvare de durată.

Categoric, pe viitor se cere mai multă atenție, mai multă prudență în stabilirea unor relații interstatale. Așa cum spune o vorbă din popor, nu e bine să pui toate ouăle într-un singur coș, căci iată, țările care depind în cel mai mare procent de gazul rusesc acum au cea mai mare problemă, care se cere rezolvată urgent. Și, când nu poți să faci nici compromisuri, ce faci? Rabzi sau „te supui”, ceea ce, desigur, nu poate face UE, doar dacă toate țările adoptă „sistemul ungar”, ceea ce iar nu e posibil.

Iată că, pe moment, UE a recomandat statelor membre să reducă consumul de gaz cu 15%. Din motive lesne de înțeles, unele țări se opun acestei măsuri, dar în cele din urmă va trebui să cedeze, altfel se aplică dictonul: „Cine nu e cu noi este împotriva noastră”.

Nu știm care va fi viitorul și dacă chiar se va ajunge la „o nouă ordine mondială”, însă știm precis că și în acest caz omenirea, în totalitatea ei, va fi obligată de împrejurări să caute alternative, iar una dintre acestea ar fi ieșirea în spațiul cosmic și exploatarea resurselor naturale  pe alte planete, însă acest lucru necesită secole de strădanie pentru a pune la punct tehnologiile care să permită realizarea acestui vis.

Așadar, prezentul ne cere să rezolvăm problemele cu ceea ce avem și în situația nou creată, ceea ce nu va fi deloc ușor. Acum, mai mult ca oricând, popoarele lumii ar trebui să caute pacea și colaborarea, pentru a putea depăși viitoarele pericole ce ne pândesc în viitor și a rezista efectelor tot mai severe generate de încălzirea globală. Pământul încă are resurse suficiente să hrănească 10 miliarde de oameni, dacă mințile luminate le vor domina pe cele tulburi.

Am spune în concluzie că, oricât de optimiști am fi, trebuie să recunoaștem că omenirea încă nu este pregătită să accepte pacea, atât timp cât o parte a ei se află într-un stadiu de evoluție inferior din punct de vedere moral, fiind mai apropiată de zona animală decât de cea umană.

Mihai Trifoi

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail