Joia din Săptămâna Patimilor este cunoscută ca fiind ziua în care se citesc cele 12 Evanghelii şi se scoate Sfânta Cruce în naosul bisericii. Aducerea Sfintei Cruci din Sfântul Altar şi aşezarea ei în mijlocul bisericii are loc după citirea Evangheliei a V a, atunci când preotul spune: „Astăzi S-a spânzurat pe lemn Cel Ce a întins pământul pe ape”. Sfânta Cruce rămâne în mijlocul bisericii pâna vineri, când este readusă în Sfântul Altar.

. .

La Ierusalim, începand cu orele 16.00, se face o procesiune cu Sfânta Cruce. Procesiunea începe de la Pretoriu şi se termină la Sfântul Mormânt. Credincioşii străbat drumul pe care Mântuitorul a purtat Crucea Răstignirii.

Joia Patimilor – scoaterea Sfântului Agnet pentru împărtaşirea bolnavilor

În cadrul Proscomidiei din Joia Mare, pe lângă Sfântul Agnet care se foloseşte la Sfânta Liturghie din ziua respectivă, se mai scoate încă un Agnet, care se sfinţeşte împreună cu celălalt, fără să se rostească de doua ori rugăciunile epiclezei şi fără să se binecuvânteze fiecare separat. Al doilea Agnet va fi păstrat până în Marţea Luminată când este uscat şi sfărâmat după o rânduială specială. După ce a fost sfarâmat, este aşezat într-un chivot pe Sfânta Masă din Altar. Acest Agnet este folosit de-a lungul întregului an pentru împărtăşirea bolnavilor sau a celor care nu pot merge la biserică din motive bine întemeiate

.

Joia Patimilor – sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir

Joia Patimilor este şi ziua în care are loc sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir, materia sfinţită care se foloseşte la Taina Mirungerii, sfinţirea bisericilor, sfinţirea altarelor, a antimiselor şi pentru reprimirea în Ortodoxie a celor cazuţi de la dreapta credinţă. Menţionăm că sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir nu se săvârşeşte în Joia Patimilor fiecărui an, ci doar atunci când se constată că nu mai există Mir pentru un an de zile.

În Joia din Săptămâna Sfintelor Patimi prăznuim spălarea picioarelor ucenicilor de către Hristos, Cina cea de Taina în cadrul căreia Mântuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugăciunea arhierească şi începutul Patimilor prin vânzarea Domnului.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail