În cadrul „Zilele Sportive Sfântu Gheorghe” organizate în perioada 20-22 septembrie a.c., care au adus la un loc sportivi de renume și copii și tineri dornici să învețe și să se distreze, Clubul Sportiv SAMURAI OPS din municipiu a fost prezent cu demonstrații de Judo, Ju-Jitsu, Karate, Kickboxing și Autoapărare.

Într-un comunicat de presă transmis către Mesagerul de Covasna ne-au fost oferite informații cu privire la desfășurarea activităților sportive, pe parcursul a două zile de la sfârșitul săptămânii trecute.

„Prima zi a evenimentului a fost marcată de demonstrații spectaculoase de judo, karate și kickboxing. Sportivi experimentați au urcat pe scenă pentru a-și arăta îndemânarea, coordonarea și calitățile dobândite în anii de antrenamente. Publicul, format din familii, copii și tineri, a urmărit cu interes demonstrațiile, aplaudând fiecare mișcare și tehnică impresionantă.

A doua zi a fost dedicată exclusiv copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani. Organizatorii au amenajat un stand special, unde micuții au avut șansa de a participa la diverse exerciții interactive și jocuri sportive. Activitățile au fost gândite pentru a încuraja dezvoltarea fizică armonioasă, dar și pentru a stimula spiritul de echipă și cooperarea între participanți.

Fiecare copil a fost îndrumat în funcție de vârstă și nivel de pregătire, având ocazia să învețe cum să își îmbunătățească coordonarea, echilibrul și rezistența. Atât părinții, cât și copiii s-au arătat încântați de experiență, mulți dintre cei mici exprimându-și dorința de a continua să practice sporturi de performanță în viitor”.

Potrivit conducătorului Clubului Sportiv SAMURAI OPS Sfântu Gheorghe, Petru Oltean,  „Zilele Sportive au fost un real succes, reușind să aducă în prim-plan importanța sportului în viața tinerilor și copiilor. Evenimentul a fost o sursă de inspirație atât pentru micuții participanți, cât și pentru părinți, demonstrând că sportul nu înseamnă doar competiție, ci și sănătate, dezvoltare personală și distracție.

Organizatorii au promis că vor continua să promoveze astfel de activități și în viitor, oferind astfel comunității ocazia de a se bucura de beneficiile unui stil de viață activ și sănătos”.

Acesta a amintit că Asociația CS SAMURAI OPS Sfântu Gheorghe face înscrierii la grupele de începători si grupele de performanță la Arte Marțiale, Judo, Ju-Jitsu, Karate, Kik-boxing , Autoapărare pentru femei. Informații suplimentare la telefon 0744378469.

M.D.C.

Foto: Clubul Sportiv SAMURAI OPS

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail