Azi (ieri- n.red) e zi de frumoasă sărbătoare, Duminica Floriilor, şi în mod obişnuit ar trebui să avem cu toţii sufletul plin de lumină şi să ne bucurăm de viaţă cu inima curată, însă nu putem căci gândul se revoltă şi fiinţa se cutremură când auzim despre faptele unor semeni de-ai noştri lipsiţi de omenie şi conştiinţă, de fapt, demoni cu chip de om.
. .
Într-un oraş din ţară, nu-i dăm numele pentru a nu păta imaginea locuitorilor care-şi trăiesc viaţa în mod onorabil, un individ lipsit de scrupule îşi îndeamnă amicul de „breaslă” la o faptă incalificabilă, jefuirea unei bătrâne de 90 de ani. Cei doi indivizi intră în casă cu gândul necurat de a fura banii femeii. Negăsindu-i, o iau la bătaie pe biata bătrână până când aceasta rămâne fără suflare. Nemiloşii indivizi nu se mulţumesc doar cu atât, ci la plecare iau cu ei 50 de lei şi un telefon mobil. Pentru aceşti monştri viaţa unui om nu valorează mai mult de 50 de lei. Iată, aşadar, sub ce chipuri umane se ascunde diavolul!
Noi ne întrebăm însă ce păzeşte Legea?! Dacă unul dintre cei doi neisprăviţi a mai fost condamnat o dată pentru crimă, de ce a mai fost eliberat? Ca să ucidă din nou? Căci aceasta va face. Puţini sunt dintre cei eliberaţi din închisori care şi-au înţeles pedeapsa şi îşi schimbă modul de a se manifesta în raport cu fiinţele din jurul lor; majoritatea dintre ei, lăsaţi în libertate, vor face acelaşi lucru pe care-l cunosc: vor înşela, vor jefui sau vor ucide. Cel puţin pentru criminali pedepsele primite ar trebui să fie maxime. Nu de puţine ori unii dintre ei au fost eliberaţi înainte de termen, pentru „purtare bună”, dar odată ieşiţi au ucis din nou, pentru că aceasta le este firea. Reprezentând un adevărat pericol social, ucigaşii n-ar trebui eliberaţi prea devreme, nici măcar după „principiul clemenţei”.
În antecamera Crimei aşteaptă şi alţi păcătoşi care, chiar dacă nu sunt ucigaşi, păşesc spre acelaşi drum: sunt cei care schingiuiesc sau mutilează oameni ori animale doar „din distracţie” ori pentru că aşa le cere mintea lor bolnavă, dar orice-ar face şi oriunde s-ar ascunde, într-o bună zi arcul sorţii îi va ajunge şi ei vor plăti pentru faptele lor. Am cunoscut în copilărie un băiat mai răsărit, care conducea un grup de copii în timpul jocurilor acestora. Numai că acest băiat, deşi în general se comporta normal, avea un fel de a se distra aparte: ucidea păsările cu praştia, le distrugea ouăle în cuiburi, chinuia pisicile şi altele, şi-i îndemna şi pe ceilalţi la aceste fapte. Într-o zi a chinuit o pisică în toate chipurile şi era tare supărat că aceasta nu vroia să moară. Câte o mai fi făcut după aceea, nu ştiu, dar timpul a trecut şi băiatul din poveste a devenit matur, soţ şi tată, om la locul său, cu maşină, casă frumoasă şi o stare materială bună. Totuşi, pe când avea în jur de 50 de ani Dumnezeu i-a curmat zilele, astfel că n-a mai avut timp să se bucure de tot ce agonisise. Se spune că păcatele săvârşite în trecut ne ajung din urmă. De fapt, aceasta este Legea universală a cauzei şi efectului, de care nimeni nu scapă. Tocmai de aceea este bine să fim atenţi la ceea ce facem, spunem sau gândim, pentru ca astfel să ne ferim de „păcate”.
Fără îndoială, în lume nu există numai Răul, ci şi opusul lui, Binele, care ni se înfăţişează sub forma unor oameni cu spirite evoluate aidoma îngerilor păzitori care apără viaţa şi legile ei. Se cuvine să dăm câteva exemple şi în acest sens. De curând activează în ţara noastră o organizaţie care se ocupă cu căutarea şi salvarea animaleleor aflate în primejdie de moarte. Prin acţiunile pline de dramatism ale acestor binefăcători au fost salvate multe animale schingiuite de stăpâni nemiloşi, mutilate sau abandonate când nu mai erau folositoare, nemaiavând putere să-i slujească. Membrii organizaţiei amintite se deplasează în locurile despre care au fost anunţaţi telefonic, caută animalele în suferinţă, le transportă la sediul lor, le oferă adăpost şi le îngrijesc până când acestea îşi recapătă puterile şi frumuseţea. Din felul cum vorbesc salvatorii cu aceste animale răzbate o compasiune profundă şi o dragoste adevărată pentru toate formele de viaţă. Fie ca Dumnezeu să-i înmulţească pe pământ!
Ştirile televizate ne aduc un alt exemplu îmbucurător. Într-o anume localitate din România, numită Cornul Luncii, un alt membru al echipei locale de salvatori voluntari şi-a cumpărat o maşină de pompieri, pentru a putea interveni rapid, în caz de incendiu, şi de a salva astfel vieţile şi bunurile consătenilor. Acest fel de oameni merită toată lauda şi tot respectul nostru, căci îngerii păzitori se ascund sub chipul lor. Şi este foarte bine că şi în societatea noastră se înmulţesc organizaţiile caritabile şi de voluntariat, care vin în sprijinul nevoiaşilor. Numai aşa vom reuşi să învingem Răul din noi, căci nu putem nega, în fiecare dintre noi există un dram de răutate, oricât de buni am fi. Depinde însă în ce proporţie există răul din noi şi în ce măsură reuşim să-l stăpânim pentru a nu ieşi la suprafaţă. Rugăciunea, credinţa în Dumnezeu, iubirea faţă de semeni, simţul altruismului ne ajută să ne păstrăm partea bună a fiinţei şi să ne cultivăm spiritul spre înălţare către lumină.
Să aveţi întotdeauna iubire şi speranţă şi să vă bucuraţi de viaţă lungă!
Mihai Trifoi
