Mai bine de treizeci de ani au trecut de când românii „s-au răsculat” împotriva vechiului regim, în speranța că lucrurile se vor schimba în bine și vom avea o viață mai bună. Și cât de trist este astăzi să vezi unde am ajuns sub guvernări mai mult sau mai puțin responsabile.
Se pare că noi, românii, avem prostul obicei de a rata mereu startul. În mod firesc, după revoluție, ar fi trebuit să începem cu „reconstruirea”, însă noi am început cu „demolarea” și, din nefericire cozi de topor și demolatori au apărut peste noapte „câtă frunză și iarbă”, abia ce-a sunat clopoțelul invizibil „Start!”
Și s-au pus băieții noștri deștepți, numiți și „cu ochii albaștri”, nu știu de ce, probabil că văd mai bine unde și cum, s-au pus pe demolat. Și, bineînțeles, ce le stătea în cale? Industria, care cât de cât funcționa destul de bine, dar asta trebuia neapărat distrusă, altfel nu-și puteau ei face loc. Și așa au dispărut an de an fabricile și uzinele țării, vândute oricum, pe mai nimic sau la bucată, la fier vechi, pe motiv că „nu sunt performante”. Așa au dispărut ca în Triunghiul Bermudelor obiectivele noastre industriale cele mai de renume, în care sute de mii de muncitori își câștigau traiul prin munca lor zilnică. Unde sunt acum acele sute de mii de muncitori, de fapt, acum milioane? Vânturați prin toate colțurile lumii, pentru a-i sluji pe alții. Unii dintre ei, disperați că nu-și pot găsi un loc de muncă printre străini, și-au schimbat „profilul”, au devenit infractori, și încă dintre cei mai pricepuți, iar pe lângă aceștia și-au luat zborul și infractorii „înnăscuți”, cum mărturisea odată un tânăr într-o gară din Italia, la întrebarea dacă nu-i este rușine să fure: „De ce să-mi fie rușine, și tata și bunicul au fost hoți”, pentru că, vrem-nu vrem, trebuie să recunoaștem că Statul român a pierdut și lupta cu Educația.
Și-au pornit mai departe în aventura lor băieții noștri cu ochi albaștri, între timp cu conturi grase pe la diverse bănci, și „dinăuntru”, și „dinafară”, și-au găsit o altă piedică ce le-a stat în cale, agricultura. Și s-au pus iar pe demolat până când n-a mai rămas mare lucru. Ultima găselniță a fost să vândă la străini terenurile productive și pădurile, atâtea câte au putut, legal sau ilegal, încât România, altădată considerată „grânarul Europei”, acum nu-și mai poate hrăni nici măcar propria populație din cât produce, încât vindem grâul la export și importăm cocă congelată pentru pâinea noastră. Supermarket-urile au „invadat” țara, iar fermierii români trebuie să-și arunce produsele pe câmp ori să le lase să putrezească acolo, neavând unde să le vândă. În consecință, au dispărut și țăranii noștri, acum cumpără și ei de la „supermarket”, iar acest lucru se reflectă până și în gândirea copiilor. La întrebarea „Ce sunt țăranii?”, un copil de 7 ani dintr-un oraș a răspuns: „Țăranii sunt oamenii de la țară care n-au iaurt și noi, când mergem la țară, le ducem iaurt, cașcaval și brânză”. Adevărul e că o parte dintre țărani s-au transformat în fermieri, alții au îmbătrânit sau au plecat la cele veșnice, iar tinerii au fugit de munca grea de la țară și și-au găsit alte ocupații, mai ales că acum sunt „școliți”, și vorba altui copil (de 8 ani): „Țărani înseamnă un om care vrea să facă buletin de București.”
Să nu mai vorbim despre soarta pădurilor și despre bogățiile subsolului, pe care mulți străini au pus ochii și le vor ale lor, ba pe unele le și primesc, în complicitate cu Statul român. Și când credeam că, după 30 de ani, nu mai e nimic de distrus și de vândut, descoperim că de fapt mereu se găsesc metode de demolat. Recent, într-un articol acid publicat de Roxana Popa în 25/08/2021 (sursa: stiripesurse) cu titlul „Deputatul Radu Cristescu, despre miza ascunsă a CSAT: Căutați PSD-iști cu notorietate și faceți-le dosare!” – găsim o reflectare a ceea ce se întâmplă în zilele noastre pe fondul pandemiei și a luptei pentru putere sub guvernarea Cîțu. Astfel, deputatul Radu Cristescu vorbește despre „situația dezastruoasă din agricultură, sănătate, educație, transporturi etc.”, despre vânzările pe mai nimic a celor mai profitabile companii românești, despre împrumuturile fără număr, încât gradul de îndatorare a țării e gata să sară de 50% din PIB, despre „sarabanda scumpirilor”, la gaz, curent, combustibil, am adăuga noi: alimente, materiale de construcții, locuințe, servicii etc.
În acest context, circa 40 % din populația actuală a României, rămasă „acasă”, se află în pragul sărăciei, ca să nu mai vorbim de cei cu venituri mici și de pensionarii „de rând”, cărora nu le mai ajung banii de la o lună la alta pentru a-și duce traiul. Și, cu cinism diavolesc, actualii guvernanți sau „demolatori” îi tot amână pe bieții pensionari cu majorarea pensiilor, în speranța că aceștia în curând „vor ieși din sistem”. Să le dea Dumnezeu și lor soarta acestor pensionari, care, de fapt, sunt părinții și bunicii noștri, de care ar fi trebuit să avem grijă și să le asigurăm un trai decent.
Mihai Trifoi
