Asociaţia Naţională „Cultul Eroilor” (filiala Covasna) a făcut o sesizare la Prefectura Covasna cu privire la starea deplorabilă a Cimitirului Eroilor din Sfântu Gheorghe, unde sunt înhumaţi ostaşi căzuţi în timpul Primului Război Mondial. 

Mai întâi avizele legale… 

În cadrul unei conferinţe de presă ce a avut loc ieri, prefectul judeţului, Codrin Munteanu, a declarat că în urma sesizării primite a fost formată o comisie care  s-a deplasat la Cimitirul Eroilor din municipiu pentru verificarea celor sesizate, din comisie făcând parte  şi administratorul public al municipiului Sfântu Gheorghe, Czimbalmos Csaba. Potrivit prefectului, se pare că primăria ar dori să intervină pentru reabilitarea acestui cimitir, dar nu o poate face din lipsa unui aviz din partea Oficiului Naţional Cultul Eroilor. Aşadar, Prefectura şi-a asumat soluţionarea acestei probleme, în sensul obţinerii avizului pentru a interveni în acest proces de reabilitare.

Cimitirul Eroilor din Sfântu Gheorghe a fost amenajat de societatea „Cultul Eroilor”, în perioada 1921-1935. Acolo sunt înhumaţi soldaţi din primul război mondial, din peste 12 state: Austria, Bosnia-Herţegovina, Cehia, Croaţia, Germania, Italia, România, Rusia, Slovacia, Slovenia, Ucraina şi Ungaria. În plus, se pare că există morminte şi ale soldaţilor din Serbia, Macedonia şi Polonia.

Prefectul Codrin Munteanu a explicat că cimitirele de acest gen sunt supuse legislaţiei internaţionale privind regimul mormintelor şi plăcilor comemorative de război,  şi există o reciprocitate în ceea ce înseamnă îngrijirea unor astfel de morminte. „După obţinerea avizului, sigur că vom insista pe lângă primărie pentru a reamenaja acest cimitir (…), pentru că este o obligaţie legală şi asumată de România prin tratat internaţional (…)”, a încheiat prefectul. (Ana Alina Costache)

Soldaţi căzuţi din ambele tabere 

Fostul director al Arhivelor Naţionale Covasna, dr. Ioan Lăcătuşu a declarat pentru AGERPRES că în acest cimitir se află osemintele a 90 de militari din armata austro-ungară înmormântaţi în morminte individuale şi ale altor 114 militari care au fost îngropate în osuarul aflat sub monumentul central. Documentele găsite în Fondul arhivistic al Primăriei Sfântu Gheorghe relevă că cimitirul a fost amenajat între anii 1921-1935 şi că aici sunt înhumate osemintele militarilor răniţi în luptele de pe fronturile din Carpaţii Răsăriteni şi care au decedat în spitalul de campanie din Sfântu Gheorghe, amenajat în clădirea ce găzduieşte azi Muzeul Naţional Secuiesc.

Documentele atestă, de asemenea, că în cimitirul din Sfântu Gheorghe îşi dorm somnul de veci alţi 955 de militari români, precum şi din rândul celorlalte armate care au luptat în timpul primului război mondial, ale căror oseminte au fost iniţial îngropate în morminte răzleţe pe teritoriul judeţului Covasna şi reînhumate aici, cu ritual creştin între anii 1929 -1935. (Oana Mălina Negrea/AGERPRES)

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail