Aflaţi în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, în noaptea de joi spre vineri, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Vâlcele, împreună cu poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Feldioara i-au identificat pe numiţii R. N. de 34 de ani şi C. V. de 39 de ani, ambii din localitatea Araci, care transportau cu un atelaj hipo cantitatea de aproximatov 300 de kg de sfeclă.  În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că cei doi au sustras sfecla de pe un teren aparţinând lui K. L. din Araci. Prejudiciul a fost recuperat în parte şi urmează a fi predat părţii vătămate. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail