Gheorghe Furtună (nea Diniș), cu soția și copiii lui, 1942 Sursa foto: Ovidiu Furtună
În volumul Pasul ursului, de Ioan Drăgan, Editura Arcuș, 2006 (care cuprinde texte scrise de-a lungul timpului de cunoscutul jurnalist covăsnean Ioan Drăgan, publicate în ziarul Cuvântul Nou, al cărui redactor a fost în perioada 1970-1997) am găsit consemnată o discuție din iulie 1990 cu Gheorghe Furtună (nea Diniș) din Voinești, pe care o redau mai jos:
Mi-au plăcut viața și petrecerile, dar numai cu oameni buni
De vorbă cu Gheorghe Furtună, cel mai vârstnic om – 93 de ani – din Voinești
- Ce mai faci, nea Diniș?
- Uite stau și mă hodin.
- Ești singur?
- Ba, e și băiatu’ dar e p-afară.
- Cu sănătatea cum o duci?
- Nu mă doare nimic, numai cu vederea stau cam prost.
- Pot aprinde o țigară?
- Cum să nu! Până în ’54 am fumat și eu, dar m-a lovit un cal și mi-a rupt două coaste. Când tușeam de mă opinteam, tocmai acolo răspundea. Am zis: stai tu țigară, că te las…
- Primul război mondial l-ai făcut?
- Ba bine că nu! Țin minte că păzeam sterpele când a venit tata și a zis că trebuie să merg devale, la recrutare.
- Spune-mi ceva, vreo amintire, din război.
- În munții Tirolului, din 2800 de oameni, patru batalioane, au mai rămas numai 500 de inși. Erau atâtea gropi că n-aveai unde îngropa soldații, așa că la urmă făceam morții stivă și le dădeam foc.
- Când ai venit acasă ce-ai făcut?
- M-am întors la oi și m-am însurat. Mai apoi au venit și copiii, șapte de toți. Acuma am și nepoți și strănepoți. Uneia dintre nepoate i-am zis: pune-te de te mărită, să joc și eu, că p-ormă cine știe ce-o fi!
- Nu ți-e ciudă când știi că alții petrec și dumneata nu?
- Nu, că mi-am făcut plinul. Mi-au plăcut viața și petrecerile, dar numai cu oameni buni. Nu m-am certat, nu m-am bătut niciodată cu nimeni și n-am furat a nimănui. Îi plăceau și nevestei. Ea și cânta bine, era prima cântăreață. Mi-au plăcut, dar numai așa cu voie bună. Ca să mă-mbăt și să cad pe drumuri – nu!
- Toți ciobanii bătrâni povestesc de întâlnirile pe care le-au avut cu urșii. Cred că nici matale n-ai scăpat!
- Țin minte că Dumitru Jurăbiță – trăiește și acu’, poți să-l întrebi – a venit după cal, la Mica. Eu făcusem mămăligă și bulz când tocmai apăru ursu’, dar l-au îngrămădit câinii. S-a sculat în două picioare, a căzut pe o cioată și am azvârlit în el. Atunci a început a orcăi. Jurăbiță zice: dă în el că vine peste noi la foc! Și azi râdem când ne amintim.
- Îți pare rău după ceva din viața asta?
- Da: că nu mai văd femeile, care-s frumoase și care-s urâte. O fi zicând Sfântu’ Petru: „lasă, unchiaș, că ai văzut destule, acum nu mai vedea!”
21 iulie 1990
