În cadrul Săptămânii Școala Verde, Muzeul Național al Crapaților Răsăriteni (MNCR) Sfântu Gheorghe, prin muzeograful Florin Herțeg, a realizat o prezentare power-point la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din municipiu, având ca temă evoluția instrumentelor de scriere, după care a urmat un atelier de scriere.
Elevii participanți au folosit tocul cu peniță sau pana, dar și cerneală pentru a redacta o scrisoare, încercând să își imagineze viața în viitor, se menționează pe pagina de socializare a MNCR.
„La activitate au participat elevii clasei a X-a B, coordonați de doamna profesoară Marcela Ștefu, clasei a IX- a B, coordonați de doamna prof. Oana Mitrofan și clasei a IX-a D, coordonați de doamna profesoară Alina Herteg. Mulțumim elevilor pentru implicarea de care au dat dovadă, dar și cadrelor didactice pentru programarea unei astfel de activități și pentru invitație”, arată sursa citată.
Vizită la muzeu, în Săptămâna Altfel și Săptămâna Verde
Sălile de expoziții de la sediul central al MNCR s-au umplut de elevi și cadre didactice, care au vizitat instituția muzeală din Sfântu Gheorghe, în cadrul activităților din Săptămâna Altfel și Săptămâna Verde.
Elevii au descoperit fascinanta lume preistorică și au luat parte la activități de educație muzeală propuse de echipa Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni, a menționat Ioana Cristina Felea, muzeograf.
„Le mulțumim pentru vizită elevilor de la Colegiun Național „Mihai Viteazul”(clasa a VII-a) din Sfântu Gheorghe, elevilor de la Liceul „Kőrösi Csoma Sándor”(clasa a X-a) din Covasna și de la Școala Gimnazială „Váradi József ” din Sf. Gheorghe (clasa a V-a).
Vă așteptăm la muzeu pe parcursul întregului an școlar, iar pentru vizită și activități de educație muzeală vă rugăm să vă programați din timp la secretariatul muzeului! Vom răspunde solicitărilor cu mare drag în limita spațiului și a personalului disponibil!”, a mai transmis aceasta.
M.C.G.
Sursa foto: MNCR