Azi, când lumea a devenit mult mai informată, cu noile tehnologii poți găsi ușor toate informațiile care te interesează. Ideea noastră de a ne întoarce în trecut este generată de realitatea zilelor noastre, care s-ar exprima prin expresia „goana după profit”, generată la rândul ei de „foamea de energie”, acestea având ca numitor comun „setea de îmbogățire”, care oferă faimă și putere.
De fapt, aceste „fenomene”, care au cuprins masele, ducând adesea la lupte fratricide și războaie, și chiar la crearea de sisteme politice și statale, au existat în toate timpurile, cu intensitate mai mică sau mai mare. Vom da ca exemplu El Dorado.
În general, este cunoscută această denumire, dar pentru readucere aminte apelăm la sursa Wikipedia, unde găsim informații mai precise, în rezumat sau în detaliu. Ne întoarcem, așadar, în anul 1530 în Columbia, să aflăm ce a însemnat în acea vreme acest mit:
„El Dorado (rom. Auritul) – un ținut imaginar din America, pe care cuceritorii spanioli îl credeau bogat în aur și pietre prețioase. Aceștia erau atrași de ideea găsirii locului respectiv despre care se spunea că avea străzile pavate cu aur, întrucât prețiosul metal era de prisos, fiind considerat un metal ca oricare altul. Mulți dintre cei care s-au aventurat pentru a găsi orașul au murit din cauza traseului care presupunea expediții lungi prin junglă și pe diverse rute inaccesibile mai ales din lipsa hranei”. Unde se afla oare acest loc miraculos? ”Se presupunea că ar fi situat într-o zonă a Pădurii Amazonului între: Ecuador, Peru, Columbia, Venezuela, Guyana, Bolivia sau Brazilia”.
Ceva mai târziu, în secolul al XIX-lea, această „goană după aur” a reînviat cu și mai multă intensitate în diverse locuri de pe pământ: „în Australia, Brazilia, Canada, Africa de Sud și Statele Unite”, cea mai cunoscută fiind ”Goana după aur din California 1849” din perioada migrației (sursa Wikipedia): ”Istoricii au scris pe larg despre migrațiune, comerț, colonizare și despre istoria mediului asociată cu goana după aur”. Și pe alocuri această goană continuă și azi în diverse forme (A se vedea situația privitoare la Roșia Montană).
Dar, desigur, vremurile se schimbă, acum suntem mai „civilizați”, nu putem scoate aurul cu târnăcopul, acum îl scoatem cu pixul, și azi prin „aur” înțelegem mult mai mult decât sensul de bază, căci metaforic avem „aurul negru”, „aurul verde”, „aurul galben” etc., de care România, țară bogată, prin grija generoșilor noștri conducători, nu prea poate beneficia, căci adevărații stăpâni de azi par a fi „multinaționalele”, încât țara devine tot mai mult „România bogată cu oameni săraci”. De ce țările nordice s-au dezvoltat atât de rapid, iar românii au rămas de căruță?! De ce nu ne exploatăm singuri bogățiile țării și apelăm mereu la străini?! Dacă avem teren arabil, păduri frumoase, petrol și gaze, aur și alte metale prețioase, de ce le vindem străinilor?! Pentru că aceștia sunt mai deștepți?! Pentru că „goana după aur” acum s-a transformat în „goana după profit”. Când firmele străine nu mai pot scoate profit, ce fac? Ne părăsesc, se mută în altă țară, precum lăcustele migratoare.
Dacă românii vor să prospere, ar trebui să-și ia soarta în propriile mâini: să prelucreze ei înșiși bogățiile țării și să facă comerț cu produse finite de înaltă calitate, nu cu materii prime, să pregătească tinerele generații în acest sens, să formeze echipe de profesioniști valoroși în toate domeniile de activitate, să reducă numărul intermediarilor, încât produsele, dacă se poate, să ajungă direct de la producător la destinatar, ca prețul lor să nu se dubleze sau tripleze prin transport, să reducă numărul așa-ziselor „firme-căpușă” care generează „afaceri cu Statul”, uneori chiar dubioase; să reducă analfabetismul și sărăcia, să insufle tineretului ceea ce se vrea evitat: dragoste de țară, și mai presus de toate, iubirea față de semeni, dacă nu, tot „aurul” ni-l vor lua alții.
Mihai Trifoi
