O situație din viața social-politică a zilelor noastre impune abordarea subiectului din titlul de mai sus: creșterea aberantă a prețurilor la unele produse alimentare, respectiv ulei de floarea soarelui, zahăr și unt. Și aceasta deoarece există suspiciuni că un cartel din domeniul alimentar a forțat lucrurile umflând prețurile acestor produse la rafturi, în scopul obținerii de profituri nejustificate.

      Deși „piața liberă” este „dirijată” de legea comerțului „cerere și ofertă”, văzând cum cresc subit prețurile alimentelor de pe rafturile magazinelor, și nu o dată, ci de mai multe ori într-o perioadă relativ scurtă, cumpărătorul pe bună dreptate se întreabă cât de „liberă” e piața și unde sunt cei care trebuie să vegheze modul în care se respectă legile? De aceea credem că inițierea din partea autorităților a unei anchete este binevenită pentru a lămuri situația când aceasta nu este generată doar de inflație, ci mai degrabă de lăcomie și speculă.

Desigur, cererea și oferta au la bază insuficiența și surplusul, insuficiența stimulează cererea iar oferta este bazată pe surplus, care la rândul său produce profit prin satisfacerea cererii, dar când dispare onestitatea și apare lăcomia vânzătorului, acesta umflă prețul mai mult decât se cuvine provocând situații ca cea de mai sus, spre nemulțumirea sau disperarea cumpărătorilor.

Referitor la termenul „insuficiență”, ca dovadă că asemenea situații au existat dintotdeauna și vor mai exista, poetul și gânditorul umanist italian Francesco Petrarca (1304-1374) spunea: „Insuficiența dă lucrurilor valoare: dacă pământul ar fi la fiecare pas acoperit cu mărgăritare, acestea ar fi călcate în picioare ca pietrișul; dacă fenixul ar fi ca porumbeii, gloria acestei păsări ar pieri; sădește arborele balsamic pe toate crestele munților și balsamul va deveni o licoare plebee; tuturor lucrurilor, odată cu sporirea numărului și a cantității, le scade prețul. Și, dimpotrivă, din pricina insuficienței, cele mai neînsemnate lucruri au fost de mare preț: astfel, în mijlocul nisipurilor mișcătoare ale Libiei, picătura de apă din mâna comandantului roman stârnea o invidie generală; în timpul asedierii orașului, la mare preț era un animal hidos – șobolanul;  iar aceasta depășește orice formă de nerușinare: adesea ticăloșii au prosperat numai pentru că lipseau oamenii destoinici…” (Sursa: „Enciclopedia înțelepciunii”)

Așadar, dragi cetățeni români, luați aminte, alegeți-vă la conducere oameni destoinici, care să conducă țara spre prosperitate și să vegheze mereu ca lucrurile să se desfășoare în curgerea lor firească, respectând legi bine întocmite și puse în slujba poporului, ca astfel societatea să se purifice de lacomi, profitori și speculanți!

     Mihai Trifoi

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail