Anunţul a fost făcut de primarul oraşului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad în ultima conferinţă de presă susţinută.

Acesta a ţinut să amintească faptul că în unele zone ale oraşului au fost aduse îmbunătăţiri în ultima vreme, drept pentru care impozitul pentru acele zone va fi mai mare decât în zonele în care nu s-au făcut lucrări. Chiar şi aşa acesta oferă garanţii că toată lumea va plăti cu până la 10% mai puţin la impozitul pentru locuinţă şi terenuri,  de la anul.

„Anul viitor dorim să scădem impozitul pe proprietate la persoane fizice şi propunerea care intră în dezbatere este o reducere cu 10% a impozitului pe locuinţe şi pe terenuri. Acest lucru nu va genera pentru toată lumea o diminuare cu 10%; vor fi unii care vor avea reducere de 10%, alţii care vor avea o reducere mai mică din cauza faptului că locuinţa în care stau întră într-o altă categorie, dar toată lumea (n.r. – persoanele fizice) va avea impozite mai mici la proprietate imobiliară”, a declarat primarul oraşului, Antal Arpad.

Întrebat dacă nu vor exista probleme la bugetul local după adoptarea acestei hotărâri, primarul a punctat faptul că atâta timp cât UDMR va fi la guvernare, municipalitatea îşi va permite să scadă impozitele. „UDMR e la guvernare şi de obicei, asta spun: când UDMR e la guvernre ne permitem să scădem impozitele. Asta s-a întâmplat de câteva ori în ultimii ani. Când ajungem în opoziţie au fost şi cazuri când am fost nevoiţi să le mărim, dar când suntem la guvernare ne străduim, pe cât posibil, să aducem fonduri guvernamentale. Ăsta a fost principiul nostru întotdeauna: să facem investiţii pe cât posibil din bani europeni şi guvernamentali,  şi într-o măsură cât mai mică din bani locali.”

Maricela Dan

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail