De-a lungul vieţii oamenii îşi pun tot felul de întrebări şi, în funcţie de răspunsurile primite, ei îşi programează acţiunile viitoare, acumulând astfel experienţă. Numai că, urmând această cale, adesea ei sunt nevoiţi să rişte, fie că intenţiile lor sunt benefice, fie că sunt malefice.
Foto : Silviu Ipătioaei- MDC
. . Dar ce înseamnă „a risca”? Conform „Noului dicţionar universal al limbii române”, ediţia a doua, tranşa a treia, 2007, a risca înseamnă „a-şi pune în primejdie viaţa, onoarea…, a se angaja într-o acţiune nesigură sau periculoasă; a acţiona la noroc”. Şi cum viaţa ne oferă în fiecare zi nenumărate exemple şi nu de puţine ori ne e dat să vedem „născându-se” eroi care, fără a se gândi prea mult la propria viaţă, se aruncă în apă sau în foc pentru a salva alte vieţi ori pentru a ajuta pe cineva aflat în primejdie de moarte. Aceştia merită întreaga recunoştinţă din partea semenilor, pentru că ei, cu bună ştiinţă sau determinaţi de impulsul momentului, îşi asumă un risc.
Un „risc” înseamnă un „pericol posibil; posibilitatea de a suferi o pagubă, un eşec, un necaz etc.”, iar unii oameni, hotărâţi în acţiunile lor în a împlini cele propuse, acţionează după expresia „cu orice risc”, ceea ce de fapt înseamnă „cu orice preţ” sau cum ar spune împătimiţii jocurilor de noroc: „Cine nu riscă nu câştigă”.
Adevărat e şi faptul că sunt destui şi cei aflaţi de partea cealaltă a baricadei, în zona răului, a maleficului, care de asemenea riscă pentru a-şi atinge scopurile existenţiale sau pur şi simplu pentru a distruge bunuri ori vieţi. Aici se află hoţii, amăgitorii, şmecherii de tot felul, delapidatorii, politicienii corupţi şi dovediţi, jefuitorii, agresorii, criminalii, teroriştii şi alte asemenea specii. Sunt pline puşcăriile de ei, ba mai sunt unii internaţi prin spitale sau la balamuc numai pentru „a scăpa basma curată” când „sunt prinşi cu mâţa-n sac”, căci au riscat şi au pierdut. Bineînţeles că toţi aceştia sunt demni de oprobiul public, chiar dacă în mintea lor îngustă unii dintre ei, cum ar fi teroriştii, consideră că faptele lor sunt îndreptăţite şi demne de admiraţia semenilor, dar probabil a semenilor aflaţi pe acelaşi nivel moral ca şi ei.
Oricum am privi lucrurile, şi unii şi alţii „riscă” şi se pare că această înclinaţie spre risc stă în firea oamenilor, ea germinând ori în dorinţa de afirmare ori în instinctul de conservare sau în caracterul celui care riscă.
Tot riscând, omenirea îşi caută cu fiecare pas calea către o existenţă mai fericită, chiar dacă este pusă să aleagă între două posibilităţi: calea spre autodistrugere sau calea spre izbăvire.
Şi ca răspuns la întrebarea din titlu s-ar cuveni „să-i dăm cuvântul” cunoscutului scriitor şi poet britanic Rudyard Kipling (1865-1936), laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1907, care în poemul său întitulat „RIŞTI?” ne spune următorul adevăr:
„Râzând,/ Rişti să pari nebun./ Plângând,/ Rişti să pari sentimental./ Întinzând o mână cuiva,/ Rişti să te implici./ Arătându-ţi sentimentele,/ Rişti să te arăţi pe tine însuţi./ Vorbind în faţa mulţimii despre ideile şi visurile tale,/ Rişti să pierzi…/ Iubind,/ Rişti să nu fii iubit la rândul tău./ Trăind,/ Rişti să mori…/ Sperând,/ Rişti să disperi,/ Încercând măcar,/ Rişti să dai greş…/ Dar dacă nu rişti nimic,/ Nu faci nimic,/ Nu ai nimic,/ Eşti nimic…”.
Şi aşa oamenii riscă mereu…
Mihai Trifoi
