Elevii cu posibilități materiale reduse pot beneficia și anul acesta de sprijinul acordat în cadrul Programului național pentru protecție socială – „Bani de liceu”. Dosarele se depun începând de astăzi și până în 1 octombrie.

Sprijinul alocat prin programul „Bani de liceu” se acordă elevilor care provin din familii în care venitul mediu lunar realizat pe ultimele trei luni (anterioare depunerii cererii), pe membru este mai mic sau egal cu 150 lei, precum și elevilor care beneficiază de o măsură de protecție ori aflați sub tutelă sau curatelă, în cazul respectării condiției de venit.

Cererile pot fi depuse începând de astăzi și până în 1 octombrie, de către elevi, cu autorizarea reprezentantului legal, la unitatea de învățământ la care sunt înscriși, urmând ca între 1 -23 octombrie să se desfășoare anchetele sociale și evaluarea de către comisii a eligibilității cererilor depuse.  În perioada 1 octombrie – 27 octombrie (a.c.) se va realiza centralizarea cererilor, prin intermediul portalului dedicat programului. Afișarea listei beneficiarilor, pe internet, este programată în data de 28 octombrie, contestațiile urmând a fi depuse în perioada 28 octombrie -2 noiembrie. Rezolvarea contestațiilor este programată în perioada 2 – 6 noiembrie (a.c.).

În anul școlar 2016-2017, în funcție de bugetul alocat de Ministerul Educației Naţionale și Cercetării Științifice pentru programul naţional de protecţie socială „Bani de liceu”, s-a stabilit că numărul beneficiarilor,  44.701, a fost egal cu numărul solicitanților eligibili.

La nivelul județului Covasna în anul școlar anterior, au beneficiat de „Bani de liceu” 202 elevi.

Ana Ciorici Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail