lucrari-str-1-dec-3-copyPrimarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a declarat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că Municipalitatea intenționează să cumpere acțiuni în cadrul societății Drumuri și Poduri Covasna S.A. și că în acest fel lucrările de infrastructură din oraș vor putea fi mai „operative” pe viitor.

Acesta a precizat că la ora actuală legislația în vigoare permite ca pentru furnizarea tuturor serviciilor legate de drumuri și poduri, Municipalitatea să apeleze la o firmă de construcții aflață în proprietatea sa.

„Până acum legislația ne obliga să facem licitații în fiecare an pentru o societate care face, de exemplu, peticirea străzilor din oraș. De foarte multe ori au venit firme din alte județe, cu care a fost foarte greu să colaborăm, pentru că vorbim despre lucrări relativ mici, care sunt afectate de vreme. Și în acest moment avem un contract cu o firmă din Râșnov. Practic, în acest moment, legislația permite ca în cazul în care o Municipalitate are în proprietate sau co-proprietate o firmă de construcții, atunci poate da în administrare directă tot ce înseamnă drumuri. Am început discuțiile cu reprezentanții Consiliului județean, pentru a cumpăra un pachet de acțiuni de la societatea S.C. Drumuri și Poduri Covasna. (…) Dacă reușim să finalizăm toate demersurile legale, în primăvară vom fi co-acționari ai acestei societăți și vom putea să delegăm direct toate aceste lucrări. Am convingerea că acest lucru va duce la lucrări de mai bună calitate, și mai ales mai operative pe teritoriul municipiului Sfântu Gheorghe.” – a declarat Antal Arpad.

Firma de construcții S.C. Drumuri și Poduri Covasna S.A. se află în proprietatea Consiliului județean Covasna.

Ioana Ardeleanu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail