Municipalitatea nu a mai organizat, de 4 ani de zile,  licitaţii prin care posesorii de autoturisme din Sfântu Gheorghe puteau închiria un loc de parcare. Potrivit reglementărilor legale în  vigoare, aceste  licitaţii ar trebui organizate o dată la 2 ani, însă hotărârea în baza căreia se pot ocupa  locurile de parcare prezintă câteva aspecte care ar trebui corectate.

Amânarea începerii licitaţiilor se datorează faptului că se lucrează la o nouă hotărâre care să le uşureze atât muncă angajaţilor din primărie, cât  şi locuitorilor interesaţi de un loc de parcare asigurat.  

La ultima licitaţie, preţul unui asfel de loc de parcare a pornit de la 10 lei pe  lună, adică 120 de lei pe an,  pentru un autoturism. Totuşi, conform declaraţiei administratorului public,  Czimbalmos Kozma Csaba, unii proprietari au fost atât de interesaţi de aceste locuri, încât au  supralicitat, preţul acestora ajungând la 12 lei pe lună, adică 144 de lei pe an.

În momentul de faţă sunt 500 de contracte de închirirere a locurilor de parcare, încheiate pentru o perioadă de doi ani. Contractele îşi prelungesc valabilitatea tacit, până când proprietarul autoturismului consideră că nu mai are nevoie de locul de parcare. Valabilitatea scăzută a contractului este unul dintre punctele ce trebuie schimbate în hotărârea municipalităţii, deoarece este o prevedere ce utilizează resurse atât din partea angajaţilor primăriei, cât şi din partea proprietarilor interesaţi de închirierea unui loc de parcare, dorindu-se mărirea acesteia la cel puţin 5 ani. „Contractul este pentru doi ani, dar se prelungeşte dacă nu se reziliază. Acest lucru ar trebui corectat  prin  modificarea hotărârii, pentru că e dificil ca din doi în doi ani să reiei procedura aceasta complicată care dă dureri de cap, din mai multe puncte de vedere. Măcar 5 ani ar trebui să fie ”, a completat Czimbalmos Csaba.

Chiar dacă nu am putut primi un număr concret de locuri de parcare disponibile în Sfântu Gheorghe, administratorul public  a explicat că, în ultimii doi ani, în oraş s-au amenajat în jur de 500 de locuri de parcare: „Noi am realizat în ultimii doi ani în jur de 500 de locuri de parcare, dar cele deja existente, care sunt parcări şi nu zone verzi sau locuri improvizate găsite de proprietarii de autoturisme, acelea nu le pot aproxima. Au fost o dată numărate, dar din păcate atunci s-au numărat toate locurile în care staţionau maşini, dar din acelea numai o parte le putem consiera locuri făcute pentru a le utiliza ca parcări” a menţionat  Czimbalmos Csaba.  Conform legislaţiei în vigoare, zonele verzi nu pot fi transformate în parcări, chiar dacă acestea sunt deja folosite în acest scop, şi nu mai prezintă nicio urmă de verdeaţă. În opinia domnul Czimbalmos, acest lucru este justificat, însă în vremurile noastre, când aproape fiecare familie are cel puţin un autoturism, iar locurile de parcare par a fi tot mai puţine şi tot mai greu de găsit, este necesară amenajarea unor spaţii decente pentru acest scop, deoarece zonele verzi folosite acum pentru parcarea maşinilor vor fi folosite în continuare de proprietarii de autoturisme, chiar dacă legea interzice acest lucru.

Maricela Dan

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail