Nu întotdeauna cel care este mai mare și mai puternic învinge, un lucru dovedit și de legenda biblică despre înfruntarea dintre David și Goliat.
După cum afirmă documentele biblice vechi (Biblia, cap. I Samuel, 17), în timpul războiului evreilor cu filistenii a avut loc o luptă între uriașul Goliat, reprezentantul filistenilor, înarmat până în dinți, și micuțul David, reprezentantul evreilor, cel care avea să ajungă mai târziu regele Israelului. Inițial nici una dintre taberele războinicilor care asistau la luptă nu-i dădeau sorți de izbândă lui David, însă adesea se dovedește că istețimea poate învinge puterea, așa cum rezultă și din lupta dintre cei doi:
„Îndată ce Filisteanul a pornit să meargă înaintea lui David, David a alergat pe câmpul de bătaie înaintea Filisteanului. Și-a vârât mâna în traistă, a luat o piatră, și a aruncat-o cu praștia; a lovit pe Filistean în frunte, și piatra a intrat în fruntea Filisteanului, care a căzut cu fața la pământ. Astfel, cu o praștie și cu o piatră, David a fost mai tare decât Filisteanul; l-a trântit la pământ și l-a omorât, fără să aibă sabie în mână. A alergat, s-a oprit lângă Filistean, i-a luat sabia, pe care i-a scos-o din teacă, l-a omorât și i-a tăiat capul. Filistenii, când au văzut că uriașul lor a murit, au luat-o la fugă.” (Sursa: Wikipedia)
Se mai spune că „Tradiția creștină a văzut în lupta lui David cu Goliat lupta Bisericii împotriva lui Satan”.
Realitatea ne arată că unele evenimente istorice din viața omenirii se repetă în timp la alt nivel. Ne aflăm acum în lumea modernă supertehnologizată, dar n-am prea învățat multe lucruri din trecutul îndepărtat sau poate nu dorim să ni le amintim. Cu toate acestea, suntem obligați de împrejurări să ni le amintim, căci iată, asistăm cu toții din nou la lupta, în variantă modernă, dintre David și Goliat, doar că personajele poartă alt nume: Zelenski, reprezentantul ucrainenilor, contra Putin, reprezentantul rușilor, care și-a găsit un adversar pe măsură.
Ca și atunci, în vremurile biblice, și acum, în lumea modernă, rezultatul este imprevizibil. Rusia este un colos greu de învins, și totuși, dacă nu-l poți învinge, cel puțin îl poți împiedica să înainteze, ceea ce face în prezent Zelenski cu armata sa. Și, în acest sens, memoria ne aduce aminte o altă legendă, despre una din minunile lumii antice: Colosul din Rhodos, o statuie imensă a cărei construcție a durat 12 ani și s-a finalizat în anul 282 î.Hr. Situată în insula grecească Rhodos, se pare că străjuia intrarea în portul din insulă, unde ar fi rezistat 56 de ani, până în anul 225 î.Hr., când, în urma unui cutremur, i s-a rupt un picior, ceea ce a dus la prăbușirea statuii. Aceasta n-a mai fost reconstruită. Se spune că „După ce arabii au cucerit insula în anul 653, statuia a fost vândută de către aceștia unui evreu din Siria, care a cărat-o pe 900 de cămile” (sursa: Wikipedia); conținea 15 tone de bronz și 9 tone de fier.
Așadar, fie că sunt loviți cu o piatră în frunte, fie că li se rupe un picior, uriași se pot prăbuși, la fel cum de-a lungul istoriei s-au prăbușit toate marile imperii, strivite de propria greutate. Și la fel cum, în viitor, se vor prăbuși și cele de azi, pentru că nimic nu ține o veșnicie, toate au timpul lor care se sfârșește.
Fără îndoială, lupta modernă dintre „David” și „Goliat” va mai continua, războiul ruso-ucrainean se va prelungi, pentru că ambiția nesatisfăcută a agresorului impune acest lucru, însă cum în cele din urmă toate au un sfârșit, nu este prea departe ziua când pacea lumii va fi restabilită și fiecare va primi ce merită, căci Justiția oamenilor și Justiția lui Dumnezeu își vor spune cuvântul, nedreptatea și faptele cele rele nu pot fi iertate la infinit.
Mihai Trifoi