Dascălii care fac naveta la şcolile din comuna Vâlcele ameninţă că vor intra din nou în grevă dacă nu vor primi măcar o parte din banii de navetă până la sfârşitul acestei luni.

Liderul grupului sindical, George Moldovan, a declarat, luni, pentru AGERPRES, că, deşi a trecut o săptămână de la primul protest, până acum cadrele didactice navetiste nu au primit niciun ban iar starea de nemulţumire persistă întrucât datoriile datează de aproape doi ani.

”Suntem 20 de dascăli titulari care nu am mai primit bani de navetă din 2009 iar pe lângă aceştia mai sunt şi câţiva suplinitori (…) Primarul ne-a promis că până la sfârşitul acestei luni ne va da banii pe septembrie şi octombrie anul curent, iar restul la anul, din bugetul anul viitor. Ne-a reproşat că ne-am grăbit prea tare cu protestul, dar, gândiţi-vă, au trecut doi ani în care ne-am plătit naveta din buzunar pentru că Primăria a avut mereu alte şi alte priorităţi. În plus, să ştiţi că noi am dat în judecată autorităţile locale şi am câştigat procesul”, a declarat George Moldovan.

Potrivit conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Covasna, dascălii navetişti de la Vâlcele au de recuperat peste 36.000 de lei.

Primarul comunei Vâlcele, Dumitru Marinescu a declarat pentru AGERPRES că nu a putut deconta naveta pentru că nu sunt bani suficienţi în bugetul local, menţionând că a considerat prioritară plata chiriei pentru grădiniţa care funcţionează într-un imobil al Bisericii reformate, asigurarea lemnelor pentru încălzirea unităţilor şcolare şi a combustibilului pentru transportul elevilor din localităţile aparţinătoare Hetea şi Ariuşd.

Marinescu a mai spus că alte localităţi au reuşit să asigure banii pentru navetă deoarece au un număr mic de navetişti. „În alte părţi sunt doi- trei, la noi sunt mai mult de 20”, a conchis acesta.

Săptămâna trecută, dascălii de la Vâlcele s-au aflat timp de două zile în grevă. Aceştia au intrat în clase pentru a supraveghea elevii, dar nu au ţinut cursuri.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail