Mai multe cadre didactice din covăsnene au fost premiate și felicitate, marți, pentru activitatea și realizările din domeniul educației, în cadrul festivității intitulate „Excelență în activitățile educative”, derulată de Asociația Pedagogilor Români (APR) din județul Covasna.

Festivitatea, aflată la cea de-a patra ediție, a fost organizată cu sprijinul financiar al Consiliului Local Sfântu Gheorghe și s-a desfășurat la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” din municipiu.

„Este cea de-a patra ediție a festivității de premiere a excelenței în activitatea didactică. Asociația Pedagogilor Români urmărește un învățământ românesc, covăsnean, de calitate, în care să se înregistreze în permanență progresul, dar bineînțeles, lucrul acesta nu este posibil fără aportul dumeavoastră, fără aportul unor cadre didactice foarte bine pregătite, dedicate actului didactic. Asociația Pedagogilor Români din județul Covasna și-a propus recunoașterea meritelor dumneavoastră, recunoașterea meritelor celor care muncesc zi  de zi, la catedră, și în afara școlii, pentru că această activitate și calitatea de dascăl nu începe odată cu intrarea pe poarta școlii și nu se termină odată cu sunetul clopoțelului, la sfâșitul orei, ci continuă, dacă putem spune așa, 25 de ore din 24. De aceea, astăzi (marți – n.r.) ne-am întâlnit și v-am invitat pentru a premia cadrele didactice care au dat dovadă de mult devotament și, pot spune, și de mult curaj în această activitate (…).” – a declarat președinta Asociației Pedagogilor Români din județul Covasna, prof. Adriana Cornea, în deschiderea festivității.

Inspectorul școlar general adjunct din cadrul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Covasna, prof. Marcela Ștefu, a luat, apoi, cuvântul:

„Iată-ne ajunși la cea de-a patra ediție a festivității <<Excelență în activitățile educative>>, ocazie cu care vom aduce mulțumirea noastră, un prinos de recunoștință, acelor cadre didactice de la secția română, membre ale Asociației Pedagogilor Români, care au merite deosebite în activitatea dumnealor. În decursul anilor, punem la dispoziția elevilor și copiilor noștri, talentul, dăruirea, priceperea și asemeni unor bijutieri desăvârșiți, cu multă muncă, cu foarte multă muncă, scoatem la suprafață strălucirea <<aurului>>, <<argintului>>, <<bronzului>> sau chiar a <<diamantelor>> dintr-un elev, dintr-o elevă, dintr-un copil, dintr-o copilă. Cultivăm respectul față de sine și față de semeni, binele, frumosul, conservarea valorilor și îi învățăm pe elevii noștri cum să înfrunte provocările vieții, astfel spus, modelăm mintea și sufletul acestora (…). Avem de împlinit o misiune grea, dar frumoasă, în aceeași măsură. Doresc să aduc mulțumirea mea tuturor celor care și-au închinat o întreagă viață învățământului românesc covăsnean și tuturor vă urez multă, multă sănătate, bucurii alături de elevii dumneavoastră, copiii dumneavoastră, familiile dumneavoastră (…)!” – a transmis inspectorul școlar general adjunct, prof. Marcela Ștefu.

În cadrul festivității, au fost premiate zeci de cadre didactice din județ, premiile fiind acordate  pe trei secțiuni:  I. „Excelență la olimpiade și concursuri naționale sau internaționale – în anul școlar 2015-2016”, secțiunea II: „Excelență în activități extracurriculare și de voluntariat”, secțiunea III: „Excelență în activitatea didactică desfășurată în învățământ.”

Dascălii au primit diplome, flori, medalii şi cărţi.

„Evenimentul acesta a fost posibil și datorită unui aport însemnat al Consiliului Local Sfântu Gheorghe, căruia, pentru aceasta, îi mulțumim (…)!” – a spus președinta Asociației Pedagogilor Români din județul Covasna, prof. Adriana Cornea.

Ana Ciorici Costache

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail