Aproximativ 500 de nominalizări, peste 10 dintre acestea provenind din județul Covasna, au fost făcute în cadrul programului ”Premiul Mentor pentru excelență în educație”- 2014- lansat de Fundația pentru Comunitate și partenerul său oficial Mol România. Prin acest program sunt premiați- anual -profesori, dascăli, antrenori devotați, care au descoperit și au lansat tinere talente și le-au sprijinit primii pași atât intelectual cât și moral.

Lansat în anul 2010 de Fundația Pentru Comunitate și partenerul său oficial Mol România, „Premiul Mentor” urmărește să premieze dascăli de excepţie și să recunoască public valoarea muncii acestora.

Până în data de 31 decembrie 2014, orice persoană a avut posibilitatea să facă propuneri, să nominalizeze dascăli, antrenori excelenți, care să intre în cursa pentru „Premiul Mentor pentru excelență în educație”.

Nominalizarea a trebuit să fie însoțită și de o justificare care să prezinte cele mai importante rezultate obținute de copiii și tinerii pregătiți de cel nominalizat, precum și momentele de vârf ale carierei sale și a trebuit să contureze atât calitățile profesionale cât și pe cele umane ale persoanei propuse.

Potrivit organizatorilor, pentru ediția 2014 au fost depuse aproximativ 500 de nominalizări, peste zece provenind din județul Covasna. Printre premianții ediției din anul 2012 se numără și un profesor din Sfântu Gheorghe.

. .

Consiliul Director al Fundației pentru Comunitate a ales apoi, dintre persoanele nominalizate, zece personalităţi din domeniul sportului, artelor, culturii și a științelor, care vor obține Premiul „Mentor pentru Excelență în Educație”. Câștigătorii vor fi contactați de către organizatori și vor fi invitați la festivitatea de înmânare a premiilor ce va avea loc  la mijlocul lunii aprilie.

Informații suplimentare pot fi aflate accesând site-ul Fundației pentru Comunitate, www.pentrucomunitate.ro.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail