Cu mare bucurie am pășit și în acest an în casa aproapelui. Nu pentru a le da binețe ori pentru a răstălmăci sensul vremurilor pe care le trăim, ci pentru a împărtăși cu ei bucuria darului.

Pentru al patrulea an consecutiv, domnul Nicușor Moise – președinte al Asociației „Dacia noastră” din București, a venit în sprijinul secțiilor cu predare în limba română din Târgu Secuiesc, donând un număr de laptopuri elevilor cu rezulate bune la învățătură. Și ce binevenite și utile au fost aceste daruri în cadrul școlii online!

Campania a început înainte de Crăciun, astfel încât darurile să ajungă până în Ajun, pentru a aduce un strop de bucurie în sufletele învățăceilor. Din cele 22 de laptopuri și calculatoare care au fost donate anul acesta în mare parte în județul Harghita, trei laptopuri au ajuns  la două fetițe de clasa a patra și un băiat de clasa a VI a din Târgu Secuiesc. Toți elevi ai Școlii Gimnaziale „Turóczi Mózes” , singura care are și secții cu predare în limba română. Ultimul fiind un elev de „10 pe linie” care nu va mai fi nevoit să împartă laptopul cu surioara lui de clasa a patra. Spre deosebire de alți ani când mergeam împreună cu familia Moise, străbătând kilometri, cum s-a întâmplat anul trecut când am ajuns la câțiva elevi din Zăbala și Oituz de Covasna, anul acesta ieșit din tiparele normalului, m-au delegat pe mine pentru a împărți cele trei laptopuri de care era nevoie pentru a acoperi necesarul claselor I-IV.

Multe mulțumiri domnului Nicușor Moise pentru nobila „misiune” care  m-a  bucurat și emoționat deopotrivă. E plăcut să știi că inspiri încredere. Mulțumiri doamnei Claudia Moise care s-a ocupat cu toată dragostea de punguța cu daruri în care a pus câteva dulciuri și cărți de povești, de colorat. Și nu în ultimul rând, mulțumesc învățătoarei Szigyartó Kornelia care mi-a oferit suportul de a identifica elevii care intrau la cursurile online de pe telefon, fapt ce îngreunează predarea, chiar dacă unor copii li se pare „mai comod” așa. Să sperăm că în curând se va termina școala online care nu-i este pe plac nimănui și viața tuturor va reveni la normalul după care toți tânjim.

Avem nevoie de astfel de Oameni pentru susținerea învățământului cu predare în limba română. Avem nevoie să nu ne simțim abandonați.

 

Sănătate, bucurii, An Nou cu împliniri, belșug și spor în toate tuturor cititorilor Mesagerului de Covasna!

 

Mihaela Aionesei

 

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail