Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae (6 decembrie 2024) a venit cu un mare dar de pace și lumină pentru credincioșii prezenți la liturghie în Catedrala Ortodoxă din Municipiul Sfântu Gheorghe, cunoscută ca un simbol al unității și solidarității românilor din Transilvania.
Slujba arhierească a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului împreună cu un sobor de preoți și diaconi din Protopopiatul Sfântu Gheorghe, în cinstea celui mai cunoscut și îndrăgit sfânt – Nicolae, cunoscut de copii ca Moșul cel bun care vine cu daruri în ghetuțe. „Un moment istoric pentru catedrala noastră. Din anul 2013 nu am mai avut un episcop al Mitropoliei Ardealului care să slujească ”, după cum a menționat, vădit emoționat, părintele protopop Teodor-Florian Mocanu. Amintindu-și de cel mai important eveniment din viața sa, jurământul făcut înaintea Sfântului Altar prin Taina Cununiei, slujbă oficiată de P.S Părinte Andrei – Episcopul Covasnei și Harghitei, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului.
Un moment de suflet cu mare încărcare emoțională și spirituală, aș completa eu, de care cu toții aveam nevoie, pentru a ne recăpăta liniștea și pacea sufletească, după tulburările prin care a trecut societatea noastră în ultimele săptămâni. Pelerinii și enoriașii prezenți la frumoasa liturghie, au ascultat în deplină liniște și au sorbit fiecare cuvânt rostit cu blândețe spre întărirea credinței și zidirea noastră sufletească.
Un rol deosebit pentru reușita acestei zile memorabile în istoria catedralei este și aportul pe care l-a avut Corala „Ecclesia”care a creat o atmosferă divină prin deosebita interpretare a minunateleor cântări bisericești.
Vorbindu-ne despre istoria și faptele Sfântului Nicolae, P.S. Părinte Ilarion Făgărășanul ne-a îndemnat să împrumutăm calitățile sfântului, amintindu-ne două dintre cele mai înălțătoare calități: milostenia și smerenia. „Să căutăm să fim ca el”, spunea Preasfinția Sa. „Să dovedim că avem credință mărturisitoare, lucrătoare, de bunătate, de dragoste, prin fapte, nu prin vorbe. ”Să nu uităm că Dumnezeu a spus: „Dacă un pahar de apă dai în numele Lui, acela va fi socotit în Împărția Lui Dumnezeu”.
La finalul slujbei arhierești a fost săvârșit parastasul de pomenire al celor plecați dintre noi, pentru ctitorii și binefăcătorii bisericii. S-au împărțit iconițe, colivă și bucate alese, dar cel mai important, s-au împărțit cuvinte numai bune de pus la temelia inimii, spre a ne întări în credință, unitate și dragoste de aproapele.
Martoră a unor evenimente tulburi de-a lungul istoriei, dar și a unor manifestări culturale și duhovnicești remarcabile, din anul 2016, prin grija P.S. Andrei –Episopul Covasnei și Harghitei, Catedrala Ortodoxă din Municipiul Sfântu Gheorghe, a cărei piatră de temelie a fost pusă în anul 1939, a devenit Paraclis Episcopal având hramurile: „Sfântul Ierarh Nicolae” , „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”(1983) și „Duminica Sfinţilor Români” (2015). Un edificiu important și cel mai puternic liant între românii de pe aceste meleaguri și comunităţile de români din toată Mitropolia Ardealului, și nu numai.
În aceste zile premergătoare Nașterii Pruncului Iisus Hristos, să uităm toate relele de peste an, să fim mai iertători, mai milostivi, mai buni, să ne primenim sufletele, să le deschidem larg pentru a primi pe acordurile tradiționalelor colinde, darul cel mai de preț pe care ni l-a adus El: IUBIREA.
Mihaela Aionesei, Târgu Secuiesc