Subfinanţarea şi lipsa acută de personal – principalele probleme ale Spitalului Judeţean în 2012. 

În cursul anului recent încheiat, în secţiile Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Fogo­lyan Kristof” din Sfântu Gheorghe s-a reuşit rezolvarea unui număr de 21.739 cazuri în regim de spitalizare continuă, şi 30.860 în Unitatea de primiri urgenţe (faţă de 28.470 în 2011),  cu mult peste cele contractate cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Covasna.

Potrivit managerului unităţii, Andras-Nagy Robert, dacă se ia în calcul o medie de 1.715 cazuri/lună, rezultă că au fost rezolvate în jur de 80 de cazuri lunar, peste cele care au fost  decontate de CAS, ale căror costuri au fost suportate din bugetul spitalului.

„Nu spun că acest lucru ar reprezentat o problemă. Dacă cineva vine să se interneze, tre­buie să găsim soluţii pentru a trata pacientul”, a declarat Andras-Nagy Robert. Însă, aşa cum a precizat  managerul spitalului, „pierdere peste pier­dere se  suprapune şi nu putem să rezolvăm alte probleme care nu ar trebui plasate”.

Rezolvarea tuturor cazurilor s-a făcut în condiţiile în care Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Fogolyan Kristof” a întâm­pinat probleme cauzate de lipsa acută de personal, în tot cursul anului trecut. Totuşi, în anul 2012, un număr de 122 de persoane au fost angajate la această unitate spitalicească, din care 7 medici, 91 de asistenţi medicali, câte un biolog, biochimist şi farmacist, 13 infirmieri, 7 îngrijitori curăţenie şi un brancardier, numărul total al salariaţilor ajungând la  890.

Maria Graur

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail