Se pare că nu numai cadrele medicale sau profesorii au ajuns la capătul răbdărilor din cauza sistemului prost gândit, ci şi autorităţile locale din municipiul Sfântu Gheorghe au epuizat orice strop de energie în lupta cu birocraţia, declarându-se învinse.
Contactat de către Mesagerul de Covasna pentru a obţine o serie de informaţii cu privire la lucrările care se desfăşoară în oraş, administratorul public al municipiului Sfântu Gheorghe a „explodat” şi şi-a spus supărarea în ceea ce priveşte lupta continuă pe care angajaţii primăriei trebuie să o ducă zi de zi, pentru a fi în conformitate cu legea, având mereu frica că ceva nu este bine şi vor fi închişi pentru orice greşeală făcută.
Întrebat cât vor mai dura lucrările pe strada Spitalului, abia acum fiind turnat primul strat, Czimbalmos Csaba a spus: „Nu ştiu cât vor mai dura lucrările la acest drum, pentru că în fiecare moment se tot complică ceva. Acum nu mai turnăm straturi de uzură ci fabricăm hârtii. Adică toţi sunt legaţi la mâini. Din motive practice intervin tot felul de lucrări şi situaţii neprevăzute a căror rezolvare sau modificare necesită 18 mii de acte, pentru că toţi sunt consideraţi hoţi. Până ce nu fabrici 15 mii de acte, nu poţi să faci modificări.”
Acesta a explicat că unele proiecte au o vechime de 4-5 ani, iar la momentul respectiv situaţia drumului era una, iar la momentul începerii lucrării era cu totul alta, fapt ce atrage după sine modificarea proiectului iniţial. Aceste modificări trebuie să se facă în conformitat cu legea, care s-a schimbat până acum „de 15 mii de ori”.
„S-a modificat legislaţia de 15 mii de ori, nimeni nu mai ştie care este varianta actuală şi din această cauză toată lumea se teme că vine şi îi ia că nu au respectat legea. De aici încolo aşa se va lucra, din păcate. Toată lumea se teme să accepte, să semneze, să preia sau să recunoască lucrările efectuate sau situaţiile de plată depuse, pentru că nu s-a adus o factură şi nu s-a adus adeverinţă de la Cercul Filatelic şi tot aşa”, a spus administratorul public al municipiului Sfântu Gheorghe.
Acesta este de părere că toate lucrările vor fi întârziate din această cauză, mai ales că nicio lucrare începută până acum nu decurge într-un ritm normal. Un alt punct sensibil o reprezintă lăcomia constructorilor care au licitat şi câştigat mai multe lucrări decât pot executa, întârziind şi mai mult predarea finală a lucrărilor. Totodată, zilierii angajaţi de aceste firme trag cât se poate de ziua de lucru, fiind văzuţi mai des sprijiniţi de târnăcop decât folosindu-l, pentru că plata se face la numărul de zile, aşadar nu au de ce să se grăbească.
„Din păcate se va întârzia aproape la toate pentru că nicio lucrare nu decurge într-un ritm normal. Adevărul este că constructorii şi-au supraevaluat forţele şi au supracâştigat contracte pe care nu le pot onora în foarte multe cazuri, dar birocraţia a crescut în aşa hal, că nu numai ei pot fi consideraţi de vină. Probabil şi funcţioarii noştri, cei doi, pe care îi avem la Investiţii, cu cei 1.000 de lei în mână nu mai semnează acte de miliarde decât dacă avem 15 kilograme de acte şi 18 kilograme de avize şi aprobări. Acum 3 ani, 5 ani se lucra mult mai elastic şi mai uşor, din punctul de vedere al actelor. Acum, cei mici sunt chinuiţi, cei mari, şi aşa fură în prostie”, a mai spus Czimbalmos Csaba.
Administratorul dă dreptate cetăţenilor când aceştia îşi manifestă supărarea cu privire la termenele lungi de execuţie a lucrărilor, dar le reaminteşte acestora că până la urmă este bine că Primăria s-a apucat de lucrări demult dorite de către cetăţeni, deoarece asta înseamnă că vor fi finalizate.
„Avem şi regrete şi nervi. Cetăţenii pe bună dreptate sunt supăraţi. Până la urmă am reuşit să ne apucăm şi de alte străzi demult aşteptate să fie reparate, s-a lucrat o săptămână, o lună, dar acum ne-am împotmolit pentru că proiectantul trebuie să aducă dispoziţi de modificare, acte şi acte, procedee şi procedee. Când crezi că poţi să mai înaintezi, constaţi că mai trebuia nu ştiu ce act, şi atunci înjuri şi te chinui. Nu ştiu alţii cum sunt, dar noi ne-am împotmolit de tot. Deja putem să spunem că nu mai este problema banilor, pentru că avem fonduri locale şi europene, dar, vai de tine dacă ai bani să faci ceva. Gata! Nu mă mai plâng. Este ruşinos să te plângi, dar poate aude cineva că aşa nu se mai poate lucra. Ori ne lasă să mai angajăm vreo 15 persoane, ori dublează salariile, pentru că aşa nu se poate. Nu poţi duce în spinare atâtea investiţii”, a conchis Czimbalmos Csaba.
Maricela Dan . .