Cinci bărbaţi sunt cercetaţi pentru violare de domiciliu şi distrugere de către poliţiştii de la Secţia 4 Poliţie Rurală Baraolt.

Săptămâna trecută, marţi, poliţişti din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Baraolt au fost sesizaţi de un tânăr de 22 ani, domiciliat în comuna Băţanii Mari, despre faptul că vecinii săi, B. Zoltan, de 36 ani, B. Istvan, de 29 ani, B. Zoltan, de 52 ani, B. Dezso, de 20 ani şi D. David, de 23 ani, i-au distrus poarta de acces în curtea imobilului, au spart un geam de la locuinţă, au intrat fără drept în curtea sa şi i-au agresat pe membrii familiei sale.

Prejudiciul cauzat este de 350 lei.

Poliţiştii au înregistrat plângerea şi continuă cercetările sub aspectul săvârşirii  infracţiunilor de distrugere şi violare de domiciliu.

(IPJ Covasna)

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail