Auzim adesea unele cuvinte ca: șpagă, bacșiș, mită, șperț, ciubuc, care ni se par nepotrivite pentru o societate care se crede civilizată. De fapt, aceste cuvinte care exprimă o realitate sunt o moștenire a vremurilor trecute, ele sunt deci o reminiscență a unor vremuri apuse reprezentând o caracatiță care și-a întins tentaculele până în zilele noastre. Și tocmai de aceea ar trebui să le dăm mai multă claritate pentru toți cititorii, mai mult sau mai puțin documentați.
O emisiuni ascultată recent la un post de radio avea titlul: Care este diferența între șpagă și bacșiș? Diverși ascultători și-au exprimat opiniile, de altfel foarte interesante, în legătură cu acest subiect, ceea ce ne-a determinat să lămurim termenii, apelând la dicționare.
Cuvântul șpagă, conform Noului dicționar universal al limbii române (NDULR), este sinonim cu „bacșiș, mită, șperț” și provine din limbile rusă și din sârbă, unde špag înseamnă „buzunar”. Interesant e faptul că toate aceste sinonime duc la buzunar, care trebuie să fie cu atât mai încăpător, cu cât e șpaga mai mare. După spusele comentatorului radio, „șpaga este pentru oameni cu bani și funcții” și nu-l putem contrazice, pentru că o vorbă din popor spune că și „dracul își face treaba acolo unde este grămada mai mare”. Nu dorim să fim vulgari, ci doar să exprimăm mai plastic o realitate învechită, dar care s-a păstrat și azi.
Un alt cuvânt, bacșiș, este provenit din limba turcă: bahșiș, însemnând „sumă de bani dată pentru răsplătirea unui serviciu personal”.
Și așa ajungem la mită, provenit din slavul mito, cu sensul „plată, dar”, însemnând „sumă de bani, obiecte sau alte avantaje primite, promise, oferite sau date unui funcționar sau unui alt angajat al statului pentru a îndeplini, a nu îndeplini sau a întârzia efectuarea unui act legat de îndatoririle sale de serviciu ori a face un act contrar acestor îndatoriri”, acest lucru constituind o „infracțiune comisă de o persoană care dă sau care primește asemenea sumă de bani, obiecte, avantaje” (NDULR).
Sinonimul șperț este de origine germană: sperrzeug, cu sensul „mănunchi de șperacle”, însemnând: „recompensă ilicită dată cuiva sau pretinsă de cineva în schimbul unui serviciu necinstit și ilegal” (NDULR). De aici și termenul șperțar, însemnând persoana care primește sau pretinde șperț. Cuvântul șperacle are sensul de „chei false cu care deschizi ușile”. Probabil acesta se referea la anumite „uși” pe care nu le poți deschide fără „șperacle” sau fără „să ungi osia”, adică fără să oferi mită unor funcționari pentru a-ți rezolva mai repede problemele urgente, fără a fi amânați la infinit, căci așa funcționează birocrația care generează corupția. Aceasta este o practică dăunătoare care face mult rău în diverse țări ale lumii, și nici România nu este scutită. Când un premier susține că ”În România nu avem corupție. Șpaga e doar o manieră diferită cultural de a mulțumi cuiva”, poate așa o fi, dar dacă nu există corupție în România, atunci înseamnă că nu e necesară nici lupta împotriva corupției…
Din comentariile la radio am mai reținut și opinia că „Șpaga e cea pe care o dai cu vinovăție.” Foarte interesant, atunci să nu mai dăm șpagă, pentru a nu ne simți vinovați.
De fapt, cuvântul „mită” are un echivalent arhaic: peșcheș, termen de origine persană, preluat de turci și apoi de români” (cf. prof.univ. Sergiu Drincu), însemnând „plata pentru păstrarea în domnie”. Deci și azi pentru ca cineva (mai sus pus) să fie „păstrat în domnie”, trebuie să dea un „peșcheș” sau mită, astfel că unele funcții „se cumpără” și nu toate sunt pe merit așa cum s-ar crede. Șpaga, mita sau șperțul, care duc la corupție, nu vor fi prea devreme înlăturate din societatea românească ori din alte societăți de pe glob, ci doar pot fi ținute sub control; ele țin de nivelul intelectual și moral al oamenilor, dar și de obiceiuri proaste, de care putem scăpa doar prin educație, mai ales în familie, în școală și în biserică.
Mihai Trifoi
