Ministrul pentru românii de pretutindeni, Natalia Elena Intotero, a cerut autorităţilor din regiunea italiană Piemonte sprijin pentru ca tot mai mulţi copii români, care trăiesc acolo, să beneficieze de cursurile de limbă, cultură şi civilizaţie română în şcolile în care studiază, potrivit unui comunicat al Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, remis miercuri AGERPRES.

Potrivit sursei citate, ministrul Intotero, care efectuează o vizită de lucru în Italia, a avut, marţi, întrevederi cu primarul oraşului Torino, Chiara Appendino, precum şi cu consilierul pentru politici de tineret, educaţie, cooperare internaţională, egalitate de şanse, drepturi civile şi imigraţie al preşedintelui regiunii Piemonte, Monica Cerutti.

Printre temele abordate la întrevederea cu autorităţile italiene au fost cursurile de limbă, cultură şi civilizaţie română derulate în şcoli din Italia, situaţia comunităţii româneşti din Piemonte, cea mai numeroasă comunitate de străini din această regiune, precizează sursa citată.

„I-am rugat pe oficialii italieni să ne acorde sprijin pentru ca tot mai mulţi copii români să beneficieze de cursurile de limbă, cultură şi civilizaţie română în Italia, pe cât posibil, la şcolile unde deja studiază. Observăm o tendinţă a familiilor de români de a reveni în ţară, iar cursurile LCCR îi vor ajuta pe copii să se integreze mai bine în sistemul românesc. Cursurile sunt un beneficiu şi pentru românii care nu intenţionează încă să revină acasă, întrucât copiii lor nu vor pierde legătura cu limba, cultura şi identitatea naţională”, a declarat ministrul Natalia Intotero, conform comunicatului.

Natalia-Elena Intotero a vorbit despre succesul pe care a constatat că îl are proiectul privind cursurile de limbă, cultură şi civilizaţie română la şcoala „Duca d’Aosta” din Torino, cât şi de necesitatea ca tot mai multe şcoli din Italia să intre în acest tip de parteneriat.

La întrevederile cu autorităţile din Torino au fost prezentate şi demersurile Guvernului României în vederea stopării fenomenului exploatării prin muncă a românilor care muncesc în Italia, dar şi măsurile luate în vederea reinserţiei socio-profesionale a românilor care doresc să revină în ţară.

Ministrul Natalia-Elena Intotero a salutat buna colaborare dintre autorităţile locale şi Consulatul General al României la Torino şi a reiterat disponibilitatea statului român de a continua schimburile culturale şi economice, a precizat sursa citată.

Intotero a menţionat, totodată, disponibilitatea centrelor universitare din ţară de a avea cât mai mulţi studenţi străini, exemplificând în acest sens centrul universitar din Timişoara, în condiţiile în care, în Timiş, este concentrată o parte importantă a comunităţii italiene din România.

Ministrul a făcut referire şi la demersurile pe care autorităţile române le fac la nivel interministerial pentru a stopa fenomenul abuzurilor prin muncă, în special în sudul Italiei, şi şi-a exprimat preocuparea faţă de problema numeroşilor copii români, în general foarte mici, care sunt instituţionalizaţi în Italia şi apoi daţi spre adopţie, se precizează în comunicat.

Un alt subiect abordat a fost şi campania „Informare acasă! Siguranţă în lume!”, care a găsit sprijin inclusiv din partea Ambasadei Republicii Italiene în România.

 

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail