Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna a pornit în 2019 cursuri pentru sute de șomeri, în 24 de ocupații. Numeroase programe de formare sunt încă în derulare.
Un curs început recent este cel de pizzar, acest domeniu fiind unul în dezvoltare în județ, conform ultimelor date.
„Am dat drumul la cursul de pizzar (…). La sfârșitul lunii decembrie 2019 au continuat cursurile deja începute, organizate și prin Centrul Regional de Formare Profesională a Adulților (CRFPA) Brașov, dar mai ales prin centrul nostru propriu de formare, iar o parte dintre ele sunt chiar cofinanțate din fonduri europene. Astfel: cursul de brutar, operator montaj linii automate (la Biborțeni), lucrător în comerț, care deja funcționează în toate zonele județului, bucătar, inspector resurse umane – în zona Târgu Secuiesc și Sfântu Gheorghe, peisagist-floricultor, coafor, contabil, agent de securitate, cameristă, fasonator mecanic. Acestea au fost completate în decembrie cu competențe antreprenoriale, respectiv pizzar pentru 14 persoane, dar se pare că nu este suficient. Sunt cursuri în derulare, avem cursanți. Sunt 29 de cursuri pentru 406 șomeri, în 24 de ocupații.”- a declarat directorul executiv al AJOFM Covasna, Kelemen Tibor, în cadrul unei conferințe de presă ce avut loc recent.
Acesta a accentuat că programele de formare și în general măsurile active de ocupare reprezintă o prioritate pentru Agenție.
Cursurile de limba română și de formare a competențelor de comunicare, o necesitate
Aproximativ 30% din totalul șomerilor din evidența instituției sunt cu nivel foarte scăzut de școlarizare, iar includerea în program a unor cursuri de formare și dezvoltare a competențelor de comunicare în limba română reprezintă o necesitate nu doar în județul Covasna, ci și în alte județe, mai arată datele Agenției.
„Aceste elemente au rămas și sunt prioritate pentru noi; subliniem faptul că Agenția nu este o agenție numai de plăți, Agenția oferă și alte servicii și față de aceste servicii ne ducem către categoria care nu reprezintă interes pentru societățile de plasare (…). Noi acționăm pe o piață în care 30% dintre ei sunt pregătiți precar și pe partea de comunicare scrisă și numerație. Acest lucru a făcut să fie reluată ideea dezvoltării competențelor de limba română chiar și în alte județe decât Covasna. Avem o adresă prin care ni s-a solicitat să alocăm un număr însemnat de locuri pentru aceste cursuri pentru șomerii din evidența noastră, ca ei să poată să beneficieze de lărgirea spectrului comunicațional, dar și al acelor competențe cu care nu reușim să fim la zi, din cauză că s-a trecut, uneori, prin școală, prea ușor.”- a precizat directorul executiv al AJOFM Covasna.
Ana Ciorici COSTACHE