Programul Com’ON Sepsi, iniţiat de autorităţile locale din municipiul Sfântu Gheorghe cu scopul de a încuraja implicarea activă a tinerilor în viaţa comunităţii locale, va continua în lunile septembrie şi octombrie cu mai multe proiecte, printre care un curs de înot pentru bebeluşi şi unul de dans pentru copii, părinţi şi bunici.
Organizatorii au anunţat că au fost deschise înscrierile pentru ambele cursuri, participarea fiind gratuită.
„Au început înscrierile pentru Clasa de înot pentru bebeluşi. Organizatorii îi aşteaptă pe copiii cu vârste între 3 luni şi 2 ani, împreună cu părinţii lor, la piscina municipală, în cadrul programului care va avea prima ediţie pe 2 octombrie. Cei mici vor avea ocazia de a înota în apă, pot cânta cântece pentru copii şi se pot juca cu părinţii (…) Intrarea este liberă, pe baza înregistrării prealabile la adresa [email protected] (…) Este deschisă şi înscrierea pentru Cursul de dans pentru trei generaţii, care se desfăşoară între 23-25 septembrie. Acesta se adresează tuturor, de la copii la părinţi şi bunici, care vor să dezvolte cunoaşterea de sine sau al căror scop este ameliorarea tensiunii cauzate de problemele de zi cu zi (…) Cei interesaţi pot să se înscrie până pe 20 septembrie la numerele de telefon 0745581909 şi 0747808078″ , se arată într-un comunicat de presă, remis luni AGERPRES.
Printre evenimentele ce vor avea loc luna aceasta în cadrul programului ComON Sepsi se mai numără un recital muzical programat pe 24 septembrie la Biserica Reformată Fortificată din Sfântu Gheorghe, zi în care va avea loc şi o petrecere la culesul viilor, organizată de Grupul de Tineri din Chilieni.
De asemenea, Grupul de iniţiativă „Tinerii pentru vârstnici” organizează, în perioada 26-30 septembrie, la Căminul pentru persoane vârstnice Zathureczky Berta din Sfântu Gheorghe, programul intitulat „Creativitate în amurgul vieţii” .
„Programul este deschis tuturor celor care consideră că terapia prin artă îşi poate găsi locul în această etapă a vieţii. Echipa se va axa pe arta origami, pictură şi muzică în timpul celor 5 zile a porţilor deschise, zilnic de la 10:00 şi 11:00, şi va încheia săptămâna creativă cu premii, cu ocazia Zilei Mondiale a Persoanelor Vârstnice” , se mai arată în comunicat.
În cadrul programului ComON Sepsi a mai fost organizată luna aceasta o seară de jocuri de societate pentru tineri şi s-a derulat proiectul Com’ON and Run, în cadrul căruia 31 de persoane au finalizat cu succes planul de pregătire de patru săptămâni, iar 24 au parcurs distanţa de 10 km în cadrul Maratonului Visit Covasna din 11 septembrie.
Programul de bugetare participativă Com’ON Sepsi, ajuns la cea de-a patra ediţie, se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 14 şi 35 de ani, care doresc să organizeze activităţi culturale, sociale sau sportive în cinci categorii: comunitate, mediu de viaţă, cunoştinţe, creaţie şi stil de viaţă.
Anul aceasta au fost depuse 46 de iniţiative şi proiecte, iar cele câştigătoare, desemnate pe baza votului publicului, au primit din partea autorităţilor locale o finanţare de 2.600 de lei fiecare, în vederea implementării.
Programul Com’ON Sepsi este realizat de Primăria Sfântu Gheorghe în parteneriat cu Asociaţia Culturală şi de Tineret Prospero şi Grupul PONT.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES
Sursa foto: https://csluna.ro/