Un curs dedicat administratorilor de pensiuni va avea loc astăzi, la sediul Camerei de Comerț și Industrie (CCI) Covasna.

Potrivit președintelui CCI Covasna, Edler Andras Gyorgy, cursul este organizat în cadrul secțiunii ”Pensiuni” înființate la CCI Covasna și se va desfășura astăzi, de la ora 17.00.

Edler Andras Gyorgy a precizat că participanților li se va vorbi despre  contabilizarea, evidența,  gestiunea pensiunilor.

Acesta a menționat că pentru cei din secțiunea ”Pensiuni”, participarea este gratuită, iar pentru cei care nu sunt membrii ai secțiunii, taxa de participare la curs este 50 de lei, plus TVA.

. .

Cei interesați se mai pot înscrie astăzi, la sediul Camerei de Comerț și Industrie (CCI) Covasna.

În urmă cu câteva luni, în cadrul Camerei de Comerț și Industrie (CCI) Covasna s-a înființat secțiunea „Pensiuni”, prin care s-a urmărit, printre altele crearea unei baze de date, a unei rețele de informații care să permită colaborarea eficientă a membrilor acesteia și care să vină în întâmpinarea nevoilor membrilor săi.

Președintele CCI Covasna, Ec. Edler András György, a precizat recent că o nouă secțiune, dedicată turismului, ar putea fi înființată în curând în cadrul CCI Covasna.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail