Un curs de perfecționare pe tema bolii Parkinson va avea loc, în luna februarie, în organizarea și la sediul Complexului pentru persoane vârstnice „Zathureczky Berta” din Sfântu Gheorghe.

Cursul va fi organizat cu ocazia Zilei internaționale a bolnavilor, în perioada 11-12 februarie 2025, de la ora 10.00, acesta având ca titlu „Înțelegerea Bolii Parkinson: diagnosticul, tratamentul și managementul simptomelor și strategii de comunicare empatică”.

Este vorba despre un curs de perfecționare cu puncte de credit, dedicat personalului din sistemul sanitar și social (asistenți sociali, asistenți medicali, psihologi, infirmieri). Invitați sunt Dr. Todor-Simion Ghizela-Roza, medic primar neurolog, și Dr. Grósz I. Emese, psiholog principal”- a declarat managerul Complexului, Klárik Mária Antónia.

Potrivit acesteia, înscrierile sunt în derulare și se realizează telefonând la numărul 0723255911, până în data de 6 februarie 2025, locurile fiind limitate.

„Certificatele de participare vor fi trimise participanților înregistrați, electronic. De aceea, e foarte important ca la înregistrare să precizeze adresa de email.” – a precizat directoarea instituției.

Ana Ciorici Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail