Ziua de 14 februarie este un prilej de sărbătoare pentru majoritatea cuplurilor de îndrăgostiți din lume, care în această zi își arată afecțiunea într-un mod mai accentuat față de restul zilelor din an. Pentru locuitorii municipiului Sfântu Gheorghe însă, această zi nu pare să reprezinte un motiv suficient de bun pentru a stabili data nunții.

Sfântul Valentin sau Ziua Îndrăgostiților este o sărbătoare occidentală preluată și sărbătorită în ultima vreme de majoritatea cuplurilor îndrăgostite ale lumii. Legenda Sfântului Valentin are la bază mai multe istorii, din care reiese faptul că Valentin a fost un preot executat pentru credinţa sa în Dumnezeu. Una dintre versiunile cele mai cunoscute este aceea a unui preot roman, pe nume Valentin, martirizat în timpul persecuţiei lui Claudius (41-54 d.Hr). Tânărul îi ajuta pe creştini, drept pentru care a fost întemniţat, însă nici după gratii nu a încetat să le ofere sprijin oamenilor cu care împărţea condiţiile grele ale carcerei. Cât timp a stat în închisoare, se spune că acesta le-a trimis mesaje de încurajare prietenilor, în care le scria „Amintiţi-vă de Valentin“ şi „Vă iubesc“.

În România, sărbătoarea tradițională a iubirii este denumită „Dragobete” și este sărbătorită pe 24 februarie. Numele vine de la un personaj din folclorul românesc care se presupune că ar fi fiul Babei Dochia. România a început în ultimii ani să sărbătorească și Valentine’s Day (Ziua Îndrăgostiților), lucru care a dus la un val de critici din partea mai multor grupuri și instituții. Organizația naționalistă  . . Noua Dreaptă condamna sărbătorirea Valentine’s Day în România ca fiind o activitate superficială, comercialistă, un „kitsch„ importat din Occident.

La Oficiul de Stare Civilă al municipiului Sfântu Gheorghe, tinerii nu se înghesuie să se căsătorească în această perioadă

Deși în alte zone ale țării tinerii îndrăgostiți fac cozi pe la Oficiile de stare Civilă pentru a-și lega destinele în aceste zile, cuplurile îndrăgostite din Sfântu Gheorghe nu par a fi foarte impresionate nici de Sărbătoarea Dragobetelor nici de Ziua Îndrăgostiților. Reprezentanții Oficiului de Stare Civilă al municipiului Sfântu Gheorghe spun că nici anul acesta, ca de altfel nici în ultimii ani, nu au primit cereri de a programa cuplurile de îndrăgostiți pentru ziua nunții, zilele de 14 sau 24 februarie nefiind preferate de tineri în ceea ce privește data oficierii căsătoriilor.

Ioana Ardeleanu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail