Din cauza situației create de pandemia de coronavirus, de la 1 aprilie, pe toată perioada stării de urgență, nu se vor oficia cununii la Sfântu Gheorghe, iar procesul de eliberare a certificatelor de deces se schimbă.

Conform informațiilor furnizate de Serviciul Jueţean de Evidenţă a Persoanelor, certificatele de deces originale vor fi preluate de rude după expirarea stării de urgență.

De la 1 aprilie până la sfârșitul stării de urgență, procesul de eliberare a documentelor este următorul: unitatea medicală transmite la Evidenţa Persoanelor, prin poștă electronică securizată, certificatul medical constatator al decesului în termen de trei zile, fără a fi necesare certificatul de naştere şi de căsătorie. Ofițerul de stare civilă va înregistra decesul și va transmite unității medicale prin poștă electronică adeverința de înhumare care va fi transmisă aparținătorului defunctului.

În termen de 30 de zile de la încetarea stării de urgență, documentele originale vor fi transmise de către Serviciul de Evidenţă a Persoanelor prin poştă sau printr-o procedură stabilită.

De asemenea, pe toată perioada stării de urgenţă, nu vor mai fi oficiate cununii civile la Sfântu Gheorghe.

www.sfatugheorgheinfo.ro

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail