Una dintre multiplele activităţi ale Casei de Asigurări de Sănătate, în slujba persoanelor asigurate, este cea de decontare parţială sau totală a dispozitivelor medicale destinate recuperării unor deficienţe organice sau funcţionale, în ambulatoriu.
De la directorul CJAS Covasna, Forro Bela, am aflat că, în anul 2011 au fost încheiate un număr de 65 de contracte, cu furnizorii de dispozitive medicale, suma aprobată prin bugetul de venituri pe anul 2011, la subcapitolul „dispozitive medicale” fiind de 952.000 mii lei. Lista furnizorilor de dispozitive medicale cu care CJAS Covasna se află în relaţii contractuale se poate consulta pe site-ul www.cascov.ro.
În primele două trimeste ale anului în curs, la nivelul judeţului Covasna au fost depuse un număr de 2.176 cereri pentru eliberarea dispozitivelor medicale, şi s-au eliberat un număr de 1.563 decizii. La sfârşitul trimestrului III a.c., pe listele de aşteptare sunt existente un număr de 613 cereri.
Forro Bela a precizat că dispozitivele medicale destinate recuperării unor deficienţe organice sau funcţionale, în ambulatoriu, se acordă pentru o perioadă determinată sau nedeterminată, în baza prescripţiei medicale eliberate de medicul de specialitate aflat în relaţie contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate, direct sau prin reprezentantul legal.
Prescripţia medicală se eliberează în trei exemplare, dintre care un exemplar rămâne la medic, un exemplar însoţeşte cererea şi se depune la CAS şi un exemplar rămâne la asigurat, acesta urmând să îl predă furnizorului de dispozitive medicale, împreună cu decizia de aprobare a dispozitivului medical eliberată de Casa de Asigurări de Sănătate. Prescripţia medicală va fi întocmită în limita competenţei medicului prescriptor.
Prescripţia medicală pentru protezarea auditivă trebuie să fie însoţită de audiograma tonală liminară şi audiograma vocală, eliberate de un furnizor autorizat şi evaluat care se află în relaţie contractuală cu CAS. Pentru copii, la recomandarea medicului de specialitate, audiograma vocală se poate excepta.
Prescripţia medicală pentru protezarea vizuală – implant cu lentile intraoculare – trebuie să fie însoţită de biometria eliberată de un furnizor de servicii medicale autorizat şi evaluat, aflat în relaţie contractuală cu casa de asigurări de sănătate.
În cazul primei protezări (activitatea protetică până la prima proteză definitivă) a membrului inferior, prescripţia medicală trebuie să specifice modul de protezare şi să prevadă tipul protezei definitive.
Pentru dispozitivele de protezare stomii, în cazul pacienţilor cu stome permanente, medicul va menţiona pe prescripţia medicală „stomă permanentă”.
Pentru dispozitivele de protezare stomii şi incontinenţă urinară, recomandarea se poate face şi de către medicii de familie aflaţi în relaţie contractuală cu Casele de Asigurări de Sănătate în baza scrisorii medicale de la medicul de specialitate aflat în relaţie contractuală cu casa de asigurări de sănătate.
Pentru obţinerea dispozitivului medical, asiguratul, unul din membrii familiei (părinte, soţ/soţie, fiu/fiică), o persoană împuternicită de acesta sau reprezentantul legal al asiguratului depune o cerere la Casa de Asigurări de Sănătate în evidenţele căreia se află asiguratul, însoţită de un document justificativ care atestă calitatea de asigurat, actul de identitate (în copie), codul numeric personal – CNP, prescripţia medicală pentru dispozitivul medical şi declaraţia pe propria răspundere din care să rezulte că deficienţa organică sau funcţională nu a apărut în urma unei boli profesionale, a unui accident de muncă sau sportiv. Pentru copiii în vârstă de până la 14 ani se ataşează prescripţia medicală pentru dispozitivul medical recomandat, cu specificarea domiciliului copilului, şi certificatul de naştere (în copie), cu codul numeric personal – CNP. Copiile se vizează de casa de asigurări de sănătate pe baza originalelor.
Persoanele interesate trebuie să ştie că prescripţiile medicale îşi pierd valabilitatea dacă nu sunt depuse la CAS în termen de 30 de zile de la data emiterii. Nu sunt acceptate prescripţiile medicale în care este nominalizat furnizorul de dispozitive medicale sau sunt eliberate de medicii de specialitate aflaţi în relaţie contractuală cu casa de asigurări de sănătate care reprezintă interesele unui furnizor de dispozitive medicale evaluat (reprezentant legal, angajat, asociat, administrator).
Informaţii suplimentare se pot obţine zilnic la secretariatul C.A.S Covasna, la telefon: 0267-352.970, şi Telverde: 0800800979 .
Anna-Maria Chiţu