. . Covăsnenii care au lucrat în una dintre ţările Spaţiului Economic European şi se reîntorc în țară pot solicita indemnizaţie de şomaj, însă trebuie să îndeplinească anumite condiții.

Persoanele care au lucrat în Statele Spaţiului Economic European şi în Elveţia şi au fost disponibilizaţi pot solicita indemnizaţie de şomaj, în baza Regulamentelor 1408/71 şi 574/72. Potrivit informațiilor postate pe site-ul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), www.anofm.ro, nu orice lucrător migrant este inclus în câmpul personal de aplicare a Regulamentelor. În raport cu naţionalitatea, persoanele interesate trebuie să fie: cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene sau Spatiului Economic European; refugiaţi şi apatrizi, care îşi au reşedinţa pe teritoriul unuia din statele menţionate mai sus, și de asemenea, trebuie să aibă calitatea de lucrător (salariat sau independent) şi să-şi fi exercitat dreptul la libera circulaţie, mai exact, să-şi fi desfăşurat activitatea, de-a lungul carierei profesionale, în cel puţin două State Membre.

Conform aceleiași surse, dacă indemnizaţia de şomaj este solicitată în România, solicitanții trebuie să se adreseze agenţiei municipiului Bucureşti sau agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă de care aparţin cu domiciliul sau reşedinţa.

Dacă indemnizaţia de şomaj este solicitată într-un alt Stat Membru, solicitantul trebuie să se adreseze instituţiei de asigurări de şomaj din regiunea în care și-a desfăşurat activitatea sau, după caz, din regiunea în care îşi are sediul angajatorul său.

Directorul executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna, Kelemen Tibor, a menționat că există mai multe variante privind transferul prestațiilor de șomaj și a precizat că, în ultimii zece ani, la nivelul județului a existat o singură persoană care a dorit să i se stabilească drepturile la indemnizație în străinătate și să transfere aceste drepturi în România:

„Există condiții speciale. În primul rând, transferul acestor drepturi se face prin mai multe metode. Una dintre ele este aceea că solicitantului i se stabilește dreptul în țara unde a lucrat și am avut foarte mulți solicitanți care au lucrat în Spania, care au locuit deja în Spania, aveau o reședință și care nu au dorit să transfere acest drept în România, deci, ei au beneficiat de șomaj în Spania și au beneficiat, efectiv nu numai de stabilirea drepturilor, ci și de banii aferenți, acolo. Există și varianta celor care au lucrat temporar, ocazional, sezonier și care, ca urmare, au acumulat un stagiu suficient pentru a li se stabili dreptul nu numai acolo, ci și în țară. Totodată, există varianta stabilirii dreptului acolo, în străinătate, și transferul acestuia în România, dar asta se întâmplă destul de rar și în zece ani de zile am avut un singur caz în acest sens (…). Deci, deși drepturile se pot transfera, majoritatea dintre solicitanți trăiesc cu drepturile în țările în care acestea au fost stabilite”, a declarat marți, în cadrul unei conferințe de presă, directorul executiv al AJOFM Covasna, Kelemen Tibor.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail