Foto: Silviu M.d.C
Cum e posibil să stai în copac şi să-ţi tai craca de sub picioare fără să-ţi dai seama că vei cădea şi nu-ţi va fi bine?! Şi totuşi se întâmplă… Cum e posibil să vinzi străinilor pământul moşilor şi strămoşilor tăi, pentru care s-a trudit atât de mult de-alungul secolelor şi s-a vărsat atâta sânge în apărarea lui, şi acum îl dai altora pentru câţiva arginţi?! Statisticile spun că circa 40% din pământul ţării este vândut. Şi ce să mai vorbim despre sărmanele păduri ciopârţite şi mutilate în toate felurile de firme şi indivizi avizi doar de profit bănesc? Şi când nici cu celelalte bogăţii ale solului şi subsolului nu stăm mai bine, e de mirare că în România nivelul de trai este atât de scăzut faţă de ţările europene mai evoluate, şi că la noi cel mai repede s-au îmbogăţit doar cei care au furat, au înşelat, au jefuit sau au vândut din avutul obştesc? E bine că acum, deşi cam târziu, unii dintre aceşti profitori fără scrupule sunt traşi la răspundere, însă ar fi şi mai bine dacă s-ar recupera prejudiciile, dar nu ca să intre în alte buzunare, ci la bugetul dezvoltării.
Cum e posibil să vină alţii în ţara ta şi să-ţi impună ce să faci, să te dirijeze cum vor ei sau cum dictează interesele străine?! De câte ori auzim că vin în ţară reprezentanţii FMI şi alţii asemenea, deja ştim că va urma un nou „program de austeritate”. Păi prima dată îţi distrugem păşunea, apoi te ademenim să paşti la noi, şi în cele din urmă punem şaua pe tine şi nu mai scapi. Cam cum ar face un îmblânzitor de cai sălbatici din filmele americane. De ce nu ne putem conduce singuri şi să nu trebuiască să tot luăm împrumuturi împovărătoare pentru ţară, împrumuturi pe care le vom plăti tot noi şi copiii noştri, căci clasa conducătoare este destul de îndestulată şi nu va simţi ceea ce simte poporul? Nu suntem oare destul de competenţi? Şi dacă da, cine este de vină?! Sistemul de învăţământ sau sistemul politic care-l dirijează?
Cum e posibil ca „Niciunul din cei 47 de candidaţi pentru funcţiile de preşedinţi-directori generali ai caselor de sănătate judeţene şi OPSNAJ nu au trecut examenul scris al concursului din 2 martie”, potrivit unui anunţ postat pe site-ul Casei Naţionale de Sănătate?! Unde s-a mai pomenit atâta lipsă de profesionalism? Oare de aceea merg lucrurile prost? Şi nu este vorba doar de acest sector social, ci şi în alte sectoare situaţia nu este cu mult mai roză. De ce oamenii noştri cu adevărat competenţi nu se pot afirma în ţara lor, ei trebuid să meargă în alte ţări ca să-şi valorifice capacităţile?! Pentru că aici n-au loc de şmecheri şi corupţi şi nici nu li se asigură condiţii de afirmare. Dar deja aceasta este o practică veche. Şi e mare păcat că mulţi dintre cei plecaţi din ţară au muncit din greu şi cu timpul şi-au făcut propriile firme şi le merge bine, deci nu mai au niciun interes să se întoarcă „acasă”, căci ei deja se simt acasă în altă parte, acolo unde s-au afirmat.
Cum e posibil ca fiul unui cunoscut om de afaceri din urbea X să se ducă dis-de-dimineaţa la un magazin, să atace vânzătoarea şi să fure încasările din casa de marcat?! Ce i-a lipsit acestui tânăr înalt, frumos şi prost? Oare educaţia nepotrivită de acasă, lipsa de supraveghere din partea părinţilor prea ocupaţi cu „afacerile”? Ce l-a determinat pe acesta să facă o asemenea faptă? Pe un tânăr de prin satele sărăcite ale ţării l-am mai înţelege, că mânat de sărăcia şi mizeria de acasă a fost nevoit să fure, dar fiul unui bogătaş?! Adevărul este că astfel de odrasle s-au obişnuit să aibă tot ce poftesc, dar veşnic nesăturaţi şi mereu în căutare de distracţii, probabil că nu le mai ajung banii lui tăticu şi caută să şi-i procure pe alte căi care de cele mai multe ori îi duc în direcţii greşite. Ce este mai rău e faptul că acest caz amintit mai sus nu este singular, ci se înscrie în categoria copiilor „de bani gata”, neobişnuiţi cu munca, ci doar cu profitul. Ei devin infatuaţi şi sfidători, crezând că orice-ar face lor nu li se poate întâmpla nimic rău, fiindcă tăticul sau mămica „rezolvă” problema. Şi aşa beizadele de afacerişti, şefi cu funcţii înalte, patroni, politicieni cu portofelul gras şi alţii asemenea se cred invincibili, şi în nimicnicia lor morală se dedau la fapte incalificabile. Şi dacă părinţii acestora n-au fost destul de conştienţi în educaţia propriilor copii, atunci se cere ca Societaea să ia măsurile de cuviinţă pentru a stopa fenomenul.
Cum e posibil . . ca un refugiat sosit în România să primească lunar 540 de lei, iar un cetăţean român cu handicap grav doar 234, aşa cum s-a întâmplat în 2015, conform datelor Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice?
Deşi acest subiect este destul de delicat, nu putem să nu remarcăm indignarea şi protestul oamenilor faţă de cotele impuse pentru primirea de refugiaţi din alte ţări din Uniunea Europeană. Dacă România ar fi o ţară dezvoltată, nu s-ar pune problema respingerii, dar cât timp o mare parte din populaţia ţării se află în starea de sărăcie e greu să mai accepţi cu largă inimă dictonul „unde mănâncă cinci, pot mânca şi şapte”. Dacă Germania a fost atât de generoasă şi a anunţat cu surle şi trămbiţe că poate primi până la un milion de refugiaţi, aceştia chiar au venit, dar nu în mod oficial, ci în valuri succesive constituind astfel un fel de invazie a Europei. Atunci ce vină avem noi?! Mă rog, să nu inflamăm spiritele, căci vorba lui Eminescu: „Bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i război”. Să sperăm că în cele din urmă lucrurile nu vor deveni mai rele decât sunt şi lumea se va mai linişti.
Dar cum e posibil că oricât ne-am zbate rămânem mereu în urma celorlalţi?! Să fie acesta un blestem sau o lipsă de viziune a conducătorilor noştri şi o lipsă de voinţă politică pentru realizarea unui adevărat Plan Naţional de Dezvoltare a Ţării, la care să lucreze tot poporul? Dacă s-ar întâmpla acest lucru, în zece ani ne-am putea ridica din starea deadormire în care ne aflăm şi i-am putea ajunge din urmă şi chiar depăşi pe mulţi. Dar mai mult ca sigur că nu nu se va întâmpla acest lucru, pentru că „blestemul dezbinării” nu ne lasă să înaintăm decât ca racul. Păcat de acest popor harnic şi talentat, dar care acum tot rătăceşte căutându-şi drumul. Cine ştie, poate într-o bună zi Dumnezeu i-o îndruma paşii pe calea cea bună. E posibil!
Mihai Trifoi
