Conform unei frumoase tradiţii cultural-religioase, în preajma zilei de  8 septembrie, când se serbează Nașterea Maicii Domnuluieveniment cunoscut în popor și ca Sf. Marie Mică se organizează în  Piața Sfatului din Braşov (oraş aflat sub patronajul spiritual al Sfintei Fecioare Maria)  două minunate concerte gratuite care vor începe la ora 19.00, susținute de muzicieni ai Operei și Filarmonicii din localitate.

 

Manifestările în aer liber sunt organizate cu sprijinul Primăriei municipiului Brașov, reprezentând și un fericit preambul al apropiatei Deschideri oficiale a Stagiunii 2019 -2020 a celor două prestigioase instituții de artă. Va fi un prilej de bucurie pentru publicul meloman din zonă,un dar inedit oferit numeroşilor turişti aflaţi în vizită în vechiul burg transilvan, reprezentând totodată un pios Omagiu adus Ocrotitoarei  municipiului de sub Tâmpa.

 

„Sărbătoarea Muzicii”, spectacol  oferit de Opera Brașov

 

Primul eveniment artisticare loc sâmbătă, 7 septembrie 2019, de la ora 19.00, și se intituleză„Sărbătoarea Muzicii”, fiind un spectacol  oferit de colectivul  Operei Brașov în  vestita Piață a Sfatului din Brașov.

-Este un cadru istoric și acustic  adecvat, care a găzduit recent marele Festival Internațional „Cerbul de Aur” în cadrul  căruia Orchestra noastră a performat strălucit  alături de Big Band-ul Radio, ne-a declarat  managerul instituției, pianistul Ovidiu Lucian Mezei. Și anul aceasta, ca în fiecare început de toamnă,  oferim publicului ce vine  în număr mare la asemenea manifestări în aer liber spectacolul „Sărbătoarea Muzicii”, dedicat Sfintei Fecioare Maria, ocrotitoarea Brașovului. Sperăm ca vremea să țină cu noi, invitând și pe această cale câți mai mulți iubitori de frumos la concert.

Programul începe cu o rugăciune inedită: aria Santuzzei din opera „Cavalleria Rusticana” de Pietro Mascagni, ne-a precizat Cecilia Toma, P.R. Urmează momente de o frumusețe muzicală deosebită și cu mare adresabilitate către melomani. Amintim  câteva dintre bijuteriile muzicale alese din opere și operete cunoscute: „Traviata” și „Il Trovatore” de Giuseppe Verdi,  „Carmen” și „Pescuitorii de perle” deGeorges Bizet, „Turandot”, „Madama Butterfly” și „Gianni Schicchi” de GiacomoPuccini, „Faust” de Charles Gounod, „Liliacul” și „Voievodul țiganilor” de Johann Strauss, „Silvia” și „Contesa Maritza” de Emmerich Kálmánsau „Țara Surâsului” de Franz Lehár.

Vor evolua unii dintre cei mai valoroși  soliști ai Operei Brașov, precum Valentina Mărgăraș, Anda Pop, Cristina Radu,Asineta Răducan, Carmen Topciu, Nicoleta Chirilă,  Gabriela Hazarian, Maria Petcu-Catrina, Lăcrămioara Schuller,Corina Klein, Sonia Hazarian,Mădălina Bourceanu, Adrian Mărcan,  Liviu Iftene, Mihai Irimia, Alexandru Aghenie, Valentin Marele, Dan Popescu. Își dau concursul Orchestra, la pupitru aflându-se maestrul Traian Ichim, precum și Corul Operei Brașov, dirijat de Leonard Boga.  Prezentarea este asigurată de baritonulLorand Cristian, excelent și în această ipostază.

 

Capodopera verdiană „Traviata” deschide Stagiunea la Operă

 

Peste exact o săptămâna se va ridica la modul propriu…cortina pentru a marca Deschiderea Stagiunii 2019-2020. Așadar, sâmbătă, 14 septembrie, de la ora 18.30, în Sala Operei,  va putea fi urmărită capodopera verdiană „Traviata”.  Din distribuție fac parte Cristina Radu, Mihai Irimia, Adrian Mărcan, Gabriela Hazarian, Sonia Hazarian, Claudiu Bugnar, Nicolae Zaharia, Paul Tomescu, Ștefan Schuller, Dan Ionescu, Adrian Stănilă. Regia este semnată de regretatul Dimitrie Tabacaru, un nume de rezonanță în domeniu, conducerea muzicală aparținându-i dirijorului Traian Ichim.

 

 Filarmonica, din nou la rampă…

 

După cum se ştie, vestita Piaţă a Sfatului din Braşov reprezintă de ani de zile  o locaţie  primitoare și pentru muzicienii Filarmonicii brașovene.  În  acest perimetru generos al bătrânei Agore transilvane, plină de porumbei, dar şi de vizitatori,  au loc  periodic întâmplări artistice de anvergură. Ne sunt bine fixate în memorie  apreciatele festivaluri de muzică uşoară, de folclor, dansuri şi obiceiuri tradiţionale, dar şi concertele speciale (estivale şi autumnale) ale Filarmonicii şi Operei braşovene.

Putem spune fără teama de a greşi că în anii din urmă s-a  înfiripat  un nobil obiceidea cinstiîn fiecare început de „Răpciune”, mai precis în8 septembrie, de ziua Sf. Marii Mici, pe Ocrotitoarea  spirituală a Brașovului printr-o serie de acțiuni religioase şi culturale. În acest onorant context se înscrie și Concertul în aer liber susţinut de Orchestra Filarmonicii braşovene, manager violoncelistul Anton Niculescu, ce va avea loc duminică în Piaţa Sfatului, începând cu ora 19,00.Dirijor – Svilen Simeonov (Bulgaria), solistă, flautista Luisa Sello (Italia).

 

Maestrul Svilen Simeonov, un reputat dirijor prezent la Brașov

 

Așa cum i-am obișnuit pe cititorii noștri atunci când ne referim la anumite personalități mai puțin mediatizate în România, vom schița portretul artistic al maestrului bulgar Svilen Simeonov – unul dintre cei mai mari dirijori din lume la ora actuală. Este salutar faptul că Filarmonica brașoveană a izbutit să-l aibă oaspete la acest eveniment.Pe plan internațional Svilen Simeonov este cunoscut ca dirijor și profesor, fiind conducătorulOrchestreiSinfonietta din Sofia și dirijor principal al Filarmonicii de Stat din Vidin. Maestrul Simeonov a efectuat numerose turnee peste hotare, evoluând în celebre săli de concert, printre care se numară Berlin Hall, Musikverein Gold Hall-Viena, Concertgebouw-Amsterdam, Victoria Hall-Geneva, Ton Halle-Zurich, Palau de la Musica-Barcelona, ​​Auditorio National de Musica-Madrid, Teatrul Monumental de Madrid, Theatro Tivoli & Coliseum-Lisabona, Casa de Musica-Porto, Teatrul di Manotva, Bilkent Hall-Ankara, Levent Center-Istanbul, Sava Center-Belgrad, Megaron Musici-Atena și Salonic, Stat Hall-Munchen, Novi Sad Opera, Seoul Art-Coreea de Sud, Bunka Kaikan-Tokyo, Festival Hall-Osaka, Arts Center-Nagoya, Fort de France-Martinica, Baalbek-Liban, Auditorium Youngstown – Statele Unite ale Americii etc.

Renumitul dirijor a primit de-a lungul impresiopnantei sale cariere numeroase premii naționale și internaționale.

În programul Concertului din Piața Sfatului din 8 septembrie 2019 figurează  lucrări  de mare popularitate, apreciate de publicul meloman,  dar și de numeroşii turişti  ce se vor afla în trecere prin Brașov.

Cu: Mădălina Bourceanu, Nicoleta Chirilă, Corina Klein, Valentina Mărgăraș, Maria Petcu-Catrina, Anda Pop, Cristina Radu, Lăcrămioara Schuller, Gabriela Hazarian, Sonia Hazarian, Asineta Răducan, Carmen Topciu, Liviu Iftene, Mihai Irimia, Alexandru Aghenie, Valentin Marele, Adrian Mărcan, Dan Popescu
Orchestra și Corul Operei Brașov
Dirijor: Traian Ichim
Prezintă: Lorand Cristian
Intrarea liberă! Precizăm în cele ce urmează compozitorii și lucrările ce vor fi cântate: Wolfgang Amadeus Mozart – Uvertura la opera „Nunta lui Figaro”; Pietro Mascagni – Intermezzo din opera „Cavaleria Rusticana”; Gioacchino Rossini – Uvertura la opera „Bărbierul din Sevilla”; GiacomoPuccini – Intermezzo din opera „Manon Lescaut”; AramHaciaturian – Adagio din baletul „Spartacus”; AlexanderBorodin – Dansuri Polovțiene; Antonio Vivaldi – Concert in Fa major op. 10, nr. 5; GeorgesBizet – Borne – „Carmen” Fantasia brillante pentru flaut și orchestra de coarde;Valter Sivilotti – „L’ incantessimo della luna nuova” – dedicata Luisei Sello.

 

Concert Simfonic Extraordinar în Sala „Patria”

 

Acest moment special va reprezenta, totodată, un  preambul al Deschiderii oficiale a celei de-a 142 Stagiunii a Filarmonicii in intervalul 2019 – 2020,  moment festiv ce va avea loc joi, 19 septembrie 2019, de la ora 19.00, în eleganta sală de la Complexul multicultural „Patria”.

Este vorba de unConcert  Extraordinar susținut de Orchestrasimfonică a Filarmonicii brașovene, dirijor maestrul Cristian Mandeal, Cetățean de Onoare al municipiului de sub Tâmpa. Solisti: Takashi Shimizu (Japonia) – vioară și Anton Niculescu – violoncel. În program:Johannes Brahms – Dublu concert pentru vioară, violoncel și orchestră în la minor, op. 102, precum și  Simfonia a IV-a în mi minor op. 98.

 

O toamnă bogată și din punct de vedere spiritual

 

…Așa cum se spune, toamna vine cu roade bogate în hambare și prin cămările noastre, dar este momentul când se reiau activitățile artistice după binemeritata vacanță de vară. Pe admiratorii muzelor (cele nouă zeițe, fiice ale lui Zeus, care ocroteau în Antichitate artele și științele) îi așteaptă numeroase premiere sau reluări ale unor spectacole de teatru, operă, balet, concerte simfonice, proiecții cinematografice, recitaluri muzicale de diferite genuri, vernisaje ale unor expoziții de artă platsică și atâtea alte bucurii ale minții și sufletului.

Să onorăm în măsura posibilităților asemenea invitații, stimați prieteni, lăsându-ne cuceriți de farmecul  inefabil al ARTEI. Așa vom constata că viață este mult mai frumoasă.

Vă dorim o toamnă prietenoasă, precum și vizionare plăcută!

Horia C. Deliu

 

 

Sâmbătă, 14 septembrie 2019, ora 18.30, Sala Operei
Deschiderea stagiunii 2019 – 2020
TRAVIATA – Operă de G. Verdi
Cu: Cristina Radu, Mihai Irimia, Adrian Mărcan, Gabriela Hazarian, Sonia Hazarian, Claudiu Bugnar, Nicolae Zaharia, Paul Tomescu, Marian Rește, Dan Ionescu, Adrian Stănilă
Dirijor: Traian Ichim
Regia: Dimitrie Tabacaru

 

 

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail