Ne continuăm drumul în Basarabia. Într-o dimineață liniștită din luna lui cireșar, delegația Despărțământului ASTRA „Mihail Kogălniceanu”, Iași, pleacă din satul Tănătari. Suntem stăpâniți de multiple gânduri, după ce seara am ascultat amarul ce și-a făcut cuib în sufletul locuitorilor din Tănătari, raionul Căușeni. Doamna Lidia Jubea, președinta Despărțământului ASTRA „Valul lui Traian” ne conduce la mânăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria”. Auzisem, în urmă cu ceva timp, de această sfântă mânăstire ce are un hram rar întâlnit la alte mânăstiri sau biserici. Monahia Teodora, ghid al mânăstirii, ne oferă cu bucurie informații.
Mânăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” se află în sudul Republicii Moldova, în apropierea satului Hagimus, raionul Căușeni, find un minunat loc de închinare și liniște sufletească. Are o istorie relativ nouă. Datează din anul 1997, când a fost întemeiată de regretatul Episcop de Edineț și Briceni, Dorimedont (1961-2006), pe atunci starețul Mânăstirii Noul Neamț, la propunerea proteiereului Andrei, care în prezent este duhovnicul Mânăstirii „Marta și Maria”. Mânăstirea de călugări Noul Neamț este mult mai veche (vine de la Mânăstirea Neamț din România); astăzi ea se află în Transnistria , cam la 25 km depărtare de mânăstirea vizitată de noi. Părintele duhovnic Andrei păstrează legături puternice cu monahii de acolo.
Mânăstirea a fost construită pe locul unei foste tabere de odihnă pentru copii, care nu mai funcționa. Oamenii mai vechi spun că în acele locuri ar fi existat un schit al Mânăstirii Noul Neamț, din păcate nu există documente în acest sens. Alții zic că mulți călugări de la Noul Neamț veneau în pădurile existente pe acele meleaguri și trăiau ca pustnicii, rugându-se neîncetat.
După spusele maicii Teodora, deschiderea acestei mânăstiri a fost voia lui Dumnezeu. Majoritatea mânăstirilor din Republica Moldova se găsesc în zona centrală și nordică, foarte puține în sud. În anul 1997, s-a construit o primă bisericuță, cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului” , unde astăzi nu se mai slujește, fiind un magazin bisericesc.
Dragostea creștinilor pentru acest loc a dus la necesitatea înălțării unei biserici mai mari, cu două nivele. Biserica aflată în nivelul de jos are hramul „Sfântul Apostol Andrei cel Întâi Chemat”, cinstit îndeosebi de români, fiindcă este cel care a adus credința pe meleagurile noastre. Este o biserică mai mică, numită și biserica de iarnă, în care se fac slujbe din anul 2005, unde am participat și noi la o sfântă liturghie, în dimineața din sâmbăta Rusaliilor.
Biserica mare de la nivelul doi, cu hramul „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” se află în etapa realizării picturii. Este pictată, cam jumătate până în prezent, de un zugrav din România, pictură bizantină. Aici se vor ține slujbe în perioada anotimpurilor calde.
La întrebarea noastră de ce acest hram al mânăstirii, monahia Teodora ne amintește Sfânta Evanghelie despre Marta și Maria. În biserica noastră ortodoxă, ele reprezintă niște simboluri. Marta este simbolul lucrului fizic, al lucrului manual, iar Maria este simbolul rugăciunii, al vieții spirituale. În evanghelia amintită, Iisus Hristos zice: „Marto, Marto, te îngrijești de multe, dar un singur lucru trebuiește, Maria însă partea cea bună și-a ales-o.” Prin aceasta ne arată că rugăciunea în viața omului, în general viața spirituală întotdeauna trebuie să fie mai presus decât cea materială. Totodată n-o neglijează nici pe Marta, fiindcă suntem oameni formați din trup și suflet, având nevoie și de cele materiale, hrană, îmbrăcăminte ș.a. Mai spun Sfinții Părinți că cele două simboluri, Marta și Maria, se compară și cu viața dintr-o mânăstire, care nu este altceva decât o împletire între rugăciune și lucru fizic. Astfel și la Mânăstirea „Marta și Maria” se țin toate rugăciunile după rânduială, dar cele 60 de măicuțe se ocupă și cu munca fizică, la vie, livadă, gospodărie cu de toate.
Credeam că nu mai este nimic de vizitat, când maica Teodora ne îndeamnă să mergem pe o alee în coborâre. În fața noastră se arată o frumoasă priveliște: parc cu minunate și îngrijite flori, arbuști, un lac în depărtare, iar mai aproape o bisericuță din lemn care parcă ne spune că ne găsim în România. Aflăm că are hramul „Sfântul Voievod Ștefan”. Este o adevărată perlă spirituală, construită numai din bârne, fără cuie, după tradiția veche, fiind o donație a unor oameni de bună credință din zona Sucevei. Donația s-a realizat prin intermediul mânăstirii Putna, în atelierul căreia s-a lucrat, iar arhitectul este un călugăr de acolo. Am intrat în interiorul acestei mici capodopere, ne-am închinat la sfintele icoane cu mulți sfinți români pictate tot la mânăstirea Putna. Mai aflăm ceva, spus de maica Teodora cu mare plăcere și cu bucurie: lemnul din care a fost construită bisericuța provine din pădurea care odinioară fusese stăpânită de credinciosul și viteazul Voievod Ștefan. Astăzi există o puternică legătură între cele două sfinte mânăstiri, Sf. Marta și Maria din Basarabia și Putna din România, iar Sfântul Ștefan cel Mare și Sfânt este sărbătorit la Putna în 2 iulie (pe stil nou) și pe 15 iulie (stil vechi) la Mânăstirea „Marta și Maria”. Așa ni s-a dat să fie!
Un ultim popas în incinta mânăstiri îl facem la Izvorul Maicii Domnului – un izvor natural, amenajat, în anul 2005, în cinstea icoanei Izvorul Tămăduirii. În fiecare zi de luni, la acest izvor are loc o slujbă religioasă de sfințire a apei. Bem și noi apă din izvorul care curge permanent și care este captat într-o încăpere special amenajată în care mulți credincioși intră pentru a se cufunda, cu credință, în acea apă sfințită. Ne amintește de scăldătoarea Vitezda de la Ierusalim. În jur, mulți copaci, cântă păsărele, vedem mai de aproape lacul înconjurat de pădure, într-un cuvânt, loc sfințit și binecuvântat.
Încă de la intrarea în sfânta mânăstire, delegației noastre i s-a alăturat un grup de vreo opt persoane, din care trei italieni căsătoriți cu moldovence, prietene ale doamnei Lidia Jubea. Toți împreună am format un grup omogen, interesat de istoria mânăstirii, de viața care se desfășoară în acest lăcaș de cult.
Am aflat că din anul 1999, stareța mânăstirii este egumena Marta Cușnir, prima viețuitoare și monahie a acestui așezământ, care ne-a primit cu drag, am vorbit, ne-am fotografiat împreună. I-am dăruit cu plăcere volumul nostru „Pe cărarea Raiului – convorbiri duhovnicești cu Î.P.S. Ioan al Munților”, s-a bucurat când s-a uitat la copertă și l-a recunoscut pe Înaltpreasfințitul Ioan, actualul mitropolit al Banatului.
. .
Tot grupul nostru lărgit a fost invitat de stareță în trapeza mânăstirii, unde după rugăciunea de binecuvântare ni s-a servit mâncare simplă, dar gustoasă. Obiceiul monahiilor este ca, după fiecare sfântă liturghie de duminica, să invite credincioșii la masă, servindu-i „cu ce avem, cu ce dă Dumnezeu”. La sfârșitul mesei, cântăreața noastră din Iași, doamna Rodica Ioniță Grosu a cântat, în acea atmosferă monahală absolut deosebită, câteva frumoase pricesne ce au tulburat sufletele; monahiile ascultau cu ochii înlăcrimați.
Am părăsit sfânta mânăstire cu inima plină de trăiri duhovnicești. Pentru o amintire „palpabilă” nu am uitat să facem o tradițională fotografie de grup. După ce am plecat, în mașină, mă gândeam la noi, cei de dincolo și cei de dincoace de Prut, la noi toți, oriunde ne-am afla, amintindu-mi (de ce oare?) cuvintele-povață ale marelui sfânt mitropolit Andrei Șaguna: „Fiți pe pace! Aveți-vă bine și nu vă sfădiți!”
Luminița Cornea
