lubul Sportiv Municipal (CSM) Sfântu Gheorghe i-a premiat, vineri, pe toţi sportivii secţiilor de Judo şi Arte Marţiale medaliaţi cu aur la Campionatele Naţionale, precum şi pe antrenorul celor două secţii, Petru Oltean, pentru rezultatele remarcabile pe care le-a obţinut cu sportivii pe care îi prăgăteşte, în prima decadă din acest an, precum şi pentru depăşirea obiectivelor propuse pentru această perioadă.
Sportivii CSM cărora le-au fost recompensate rezultatele remarcabile obţinute, cu premii din partea conducerii CSM, sunt: Oltean Cristina , Antal Robert (seniori), Păncescu Alin , Oprea Cristian , Codreanu Vlad (junior) şi Nagy Alpar (aspirant).
„Aceste rezultate remarcabile obtinuţe vin în urma unei bune colaborări între sportiv, antrenor şi conducerea clubului. Mulţumim pe această cale conducerii clubului şi în mod special domnului director adjunct George Carcadia, pentru încrederea, sprijinul şi susţinerea sportului de performanţă, şi, implicit, a nevoilor sportivilor şi ale antrenorilor în realizarea obiectivelor propuse. Sportul de performanţă implică multe sacrificii, dăruire şi multă, multă muncă. Dacă acestea nu sunt înţelese corespunzător, rezultatele întârzie să apară. Consider că la conducerea sportului trebuie lăsaţi oameni de sport care înţeleg problemele şi nevoile antrenorilor şi ale sportivilor” a declarat Petru Oltean, antrenorul secţiilor de Judo şi Arte Marţiale ale CSM Sfântu Gheorghe.
Maria Graur