Secţia de atletism a Clubului Sportiv Municipal (CSM) Sfântu Gheorghe a început în forţă noul an, înregistrând rezultate excepţionale la primul Grand Prix, desfăşurat la Bacău sâmbătă şi duminică.
Cei doi sportivi ai CSM Sfântu Gheorghe au reuşit să se califice, prin rezultatele obţinute la acest prim Grand Prix, la Campionatul Naţional al României pe sală, care se va desfăşura în perioada 14 şi 15 februarie, la Bucureşti. Astfel, atleta Claudia Bobocea a urcat pe prima treaptă a podiumului la probele de 1.500 şi 3.000 de metri cu timpi de 4 min 23,17, respectiv 9 min 35,68, iar Iulian Ganciu pe locurile II şi III la probele de 400 de metri şi 800 de metri unde a realizat timpi de 50,36 secunde şi, respectiv 1 min 57,00.
Totodată, potrivit conducerii Clubului, cei doi sportivi au reuşit să câştige aurul la Universitare, la toate cele patru probe, în acelaşi weekend, chiar dacă Iulian Ganciu a participat cu o uşoară accidentare la călcâiul lui Ahile.
„Mai sunt două, trei Grand Prixuri şi cine câştigă se califică la Campionatul Naţional pe Sală. Eu sper ca măcar unul dintre cei doi să ia titlul naţional. (…) Claudiei îi mai trebuia o secundă să ajungă la timpul de calificare la Campionatul European de la Praga, dar a zis că o să tragă tare. Eu spun că am început bine!”, a declarat directorul CSM Sfântu Gheoghe, George Carcadia.
Maricela Dan
. .