Ministrul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Attila Cseke, a declarat, miercuri, că, prin ordonanţa de urgenţă aprobată de Guvern, funcţiile de prefect şi de subprefect devin de demnitate publică, iar tuturor celor care ocupă temporar aceste poziţii li se va încheia mandatul, prin efectul legii.

„Reglementăm în drept ceea ce avem, de fapt, pentru că, de fapt, în realitate, avem de foarte mulţi ani, indiferent de guvernare, în funcţiile de prefect şi în funcţiile de subprefect oameni politici. Şi terminăm cu această ipocrizie, e de notorietate că oameni politici, prin diverse concursuri organizate, prin proceduri organizate, ajung în categoria funcţionarilor publici pentru a exercita în mod temporar apoi această funcţie de prefect sau de subprefect”, a explicat Attila Cseke, la finalul şedinţei de Guvern.

Potrivit acestuia, inclusiv pe reglementarea Constituţiei actuale funcţia de prefect trebuie să fie funcţie de demnitate publică.

„Funcţia de prefect, conform Constituţiei României, articolul 123, alineatul 2, este aceea de a reprezenta la nivel local Guvernul. Guvernul întotdeauna este un Guvern politic, votat de o majoritate politică în Parlament, susţinut de o majoritate politică, drept urmare, inclusiv pe reglementarea Constituţiei actuale, din punctul nostru de vedere, funcţia de prefect trebuie să fie, în mod clar, funcţie de demnitate publică. Prefecţii, subprefecţii sunt numiţi de către forţele politice, de către, în cazul nostru, coaliţia aflată la guvernare. Numirile şi revocările se fac prin hotărâri de Guvern, care, la fel, sunt hotărârile unui Guvern votat, susţinut politic”, a precizat ministrul.

Attila Cseke a arătat că, potrivit ordonanţei de urgenţă adoptate, în a 30-a zi de la intrarea în vigoare a actului normativ, funcţiile de prefect şi de subprefect devin de demnitate publică.

„Se stabilesc condiţii de ocupare a acestor funcţii care privesc mai multe criterii. În principal, ele sunt legate de studii universitare şi de necesitatea de absolvire a unor programe de formare specializată, care vor fi organizate de către Institutul Naţional de Administraţie. Se introduce o derogare de maxim un an de zile pentru cei care nu au un asemenea stagiu, având în vedere că Institutul Naţional de Administraţie funcţionează din nou de anul trecut şi, evident, nu au putut fi organizate nici asemenea stagii, dar acest stagiu sau acest program de formare va trebui finalizat de către cei care vor fi numiţi în această poziţie de prefect, subprefect în termen de un an de zile, cu o sancţiune clară prevăzută în ordonanţa de urgenţă, în sensul în care încetează de drept mandatul lor, respectiv numirea lor în aceste funcţii dacă aceste programe nu sunt absolvite”, a indicat el.

În a 30-a zi de la intrarea în vigoare a OUG, a completat ministrul, tuturor celor care exercită cu caracter temporar funcţia de prefect sau subprefect li se va termina mandatul, prin efectul legii, fiind vorba despre o modificare a statutului lor.

„Sunt în total patru persoane care prin concurs au ocupat aceste funcţii de prefect, respectiv de subprefect şi au această calitate de înalt funcţionar public. Conform legii, pe legea generală, Codul administrativ, li se vor aplica (…) decizii de mobilitate a înalţilor funcţionari publici”, a completat Cseke Attila.

Întrebat dacă în 30 de zile de la intrarea în vigoare a OUG toţi prefecţii şi subprefecţii urmează să fie schimbaţi, el a spus: „Important este ca în a 30-a zi, în fiecare instituţie a prefectului să existe numirile făcute de către Guvern, astfel încât în a 30-a zi, când acest statut, conform legii, se schimbă, să avem asigurată conducerea instituţiei prefectului”.

Prin OUG adoptată de Guvern se înfiinţează funcţia de secretar general în instituţia prefectului.

„Va fi o funcţie de înalt funcţionar public, care să asigure partea de specialitate, pentru care sunt necesare studii superioare juridice administrative, şi care va asigura continuitatea conducerii şi realizarea legăturilor funcţionale între structurile instituţiei prefectului. Foarte important: va sprijini prefectul în exercitarea controlului de legalitate a actelor administrative emise de autorităţile locale şi va coordona acele structuri de specialitate din cadrul instituţiei care se ocupă de această verificare a actelor administrative şi, eventual, propune prefectului exercitarea controlului de legalitate”, a mai explicat Cseke Attila.

Ministrul a punctat că nu există nicio persoană, în ultimii 30 de ani, care să fi exercitat două mandate întregi de prefect sub guvernări diferite.

„Ceea ce arată extrem de clar că fiecare Guvern şi-a dorit să aibă reprezentanţii proprii (…) la nivel local. Deci, practic, este vorba de o reaşezare în normalitate, în normalitatea constituţională despre care astăzi vorbim”, a mai declarat el.

Ministrul Dezvoltării a amintit, totodată, că Hotărârea de Guvern 525/2016 privind Strategia de dezvoltare a funcţiei publice prevede că funcţia de prefect va deveni o funcţie de demnitate publică, cu necesitatea de a absolvi un stagiu de pregătire pe partea profesională.

Conform acestuia, în corespondenţa pe care ministerul de resort a avut-o cu Comisia Europeană de-a lungul timpului, s-a cerut în mod expres ca România să tragă o linie între ceea ce înseamnă funcţie politică şi partea de specialitate.

 

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail