Filiala Județeană Covasna a Societății Naționale de Crucea Roșie Română organizează și în acest an evenimentul „Weekend în familie”. Acesta va avea loc în cadrul Zilelor orașului Sfântu Gheorghe, zile în care Crucea Roșie Covasna își va deschide porțile pentru toți cei interesați să îi cunoască și să îi sprijine activitatea.
„Weekend în familie”, organizat de câțiva ani, va avea loc în curtea „Crucii Roșii”- filiala Covasna (vis-a-vis de Muzeul Național Secuiesc- strada Kós Károly, nr.7, Sfântu Gheorghe), în cadrul Zilelor orașului, în perioada 27-29 aprilie (a.c.). În cadrul acestui eveniment adresat familiilor din județ și nu numai – cei mici vor putea participa la activități distractive destinate vârstei lor – iar adulții vor putea petrece timp cu aceștia, relaxându-se în același timp și gustând din bunătățile ce vor fi pregătite de organizatori. Manifestarea reprezintă de fapt atât un prilej de cunoaștere a activității „Crucii Roșii”, un prilej de socializare și, mai ales, o acțiune de strângere de fonduri necesare organizării „Taberei de Vară ” – tabără demarată încă din anul 1992 și dedicată copiilor care provin din familii cu dificultăți materiale.
„<<Weekend în familie>> este o acțiune pe care o organizăm în paralel cu Zilele orașului Sfântu Gheorghe, în weekendul viitor -27 -29 aprilie. De fapt, astfel deschidem porțile <<Crucii Roșii>>- Covasna, iar în curtea sediului nostru, cei care doresc vor putea consuma sucuri, tocăniță, donându-ne în același timp fonduri ca să putem organiza tabăra de vară, în luna iunie, organizată special pentru copiii nevoiași. Tabăra este programată să se desfășoare în localitatea Cernat și dorim să implicăm 60 de copii. Am planificat pentru <<Weekend în familie>>, diferite activități pentru copii – vom avea un castel gonflabil, ponei și diverse activități creative pentru copii. Totdată, vom fi prezenți și vis-à-vis de parcul central cu activități de prim-ajutor.” – a declarat, ieri, pentru „Mesagerul de Covasna”, Opra Zsófia-Szende, reprezentantă a Crucii Roșii Române- Filiala Covasna, coordonator voluntari.
Ana Ciorici Costache