Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni (MNCR) din Sfântu Gheorghe organizează în această vară o tabără de arheologie experimentală pentru elevi şi studenţi în situl preistoric de la Păuleni-Ciuc, judeţul Harghita.

Click pentru a vizualiza

Muzeograful Andrea Deak a precizat că tinerii vor putea obţine pe teren informaţii despre Epoca Cuprului (civilizaţia Cucuteni-Ariuşd), Epoca Bronzului (culturile Costişa şi Wietenberg) şi despre cercetarea arheologică sistematică din România. Printre activităţile taberei se numără observarea tehnicilor de cercetare a săpăturilor arheologice, recoltarea materiei prime (os, corn, scoici, dinţi) necesare realizării experimentelor şi prelucrarea acesteia.

„Activităţile din tabăra de arheologie experimentală „CronOs” îşi propun reconstituirea modului de realizare a unor artefacte de os descoperite în cadrul cercetărilor desfăşurate la Păuleni-Ciuc – „Dâmbul Cetăţii”, jud. Harghita, sau cunoscute şi folosite în cursul eneoliticului şi epocii bronzului din Transilvania (unelte, podoabe, arme), precum şi studiul macro şi microscopic al urmelor generate de procedeele de fabricare şi de utilizarea specifică” a declarat Andrea Deak.

Tabăra care va avea loc în perioada 9-16 iulie este organizată cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional (AFCN) Bucureşti, Universitatea Creştină ‘Dimitrie Cantemir’- Facultatea de Istorie din Bucureşti, Complexul Muzeal Judeţean Neamţ, Muzeul Brăilei şi Asociaţia Cultural-Ştiinţifică ‘Carpaţii Răsăriteni’ din Sfântu Gheorghe.

Numărul locurilor în tabără este limitat la 14 (7 pentru studenţi şi 7 pentru elevi de liceu), iar cei interesaţi se pot înscrie până pe data de 2 iulie a.c la sediul Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni. Masa şi corturile pentru cazare sunt asigurate gratuit de organizatori.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail