Revista literară „Luceafărul”, publicaţie militând pentru cultura naţională şi unitatea politică a românilor din Transilvania, a apărut la Budapesta (1902-1906), la Sibiu (1906-1914), la Bucureşti (1919-1920) şi iar la Sibiu (1934-1939), apoi ca serie nouă, 1941-1944.
Înfiinţarea revistei „Luceafărul” se datorează studenţilor români care activau la Budapesta în cadrul Societăţii „Petru Maior”, între care, în primul rând, Alexandru Ciura, semnatarul articolului „În loc de program” din primul număr, şi Octavian Goga, cel care avea să spună, în 1933, că titlul revistei „era înrudit cu starea sufletească şi cu conştiinţa literară din acele vremi.”
În perioada de pregătie a apariţiei revistei, studenţii adresează lui N. Iorga rugămintea de a le da sfaturi în legătură cu rostul noii publicaţii. Primul număr al „Luceafărului” cuprinde fragmente din scrisoarea lui Iorga, care le recomandă să tipărească poezii populare, poveşti, amintiri, „trebuie să vă îndreptaţi toate puterile pentru a vă cunoaşte cât mai bine şi a întări astfel conştiinţa naţională de care atârnă totul…” ( „Luceafărul” în vol. I.Hangiu, „Dicţionar al presei literare româneşti (1790-1982)”, argument de Ion Dodu Bălan, Bucureşti, Editura Ştiin.şi Enciclopedică, 1987, p. 193-194).
Am în faţă nr. 3 – 2016 al revistei „Luceafărul”, serie nouă, editată de Asociaţia Culturală „Pictor Octavian Smigelschi” din Sibiu. Privind imaginea de pe copertă, ne dăm seama că numărul este dedicat Academiei Române, „150 de ani în serviciul Naţiunii Române.” Primul material, cu titlul semnificativ, demn de un articol de fond, „Academia Română – continuitate în excelenţă ştiinţifică şi culturală naţională” este semnat de Alexandru Constantin Chituţă, redactor-şef.
Articolele imediat următoare sunt semnate de doi ierarhi, Virgil Bercea, episcop al Eliscopiei Greco-Catolice Oradea, şi Visarion Bălţat, Episcopul Tulcii, ce menţionează implicarea Academiei Române în viaţa culturală şi naţională de pe întreg spaţiul românesc. Episcopul Visarion specifică faptul că „Fondatorii Academiei au fost în mare măsură şi fondatorii statului român, oameni constructori şi vizionari care au depăşit propriile interese cumulându-le în interesul comun al naţiunii” (p. 5).
Între Academia Română, înfiinţată în anul 1866, la Bucureşti, şi Asociaţiunea ASTRA, înfiinţată în 1961, la Sibiu, există o strânsă legătură. Academia este considerată sora mai mică a ASTREI, în sensul că s-a înfiinţat la cinci ani după Astra şi că o serie de membri ai Astrei au fost membri fondatori şi membri ai Academiei Române. Despre această legătură între cele două instituţii reprezentative ale culturii şi ştiinţei româneşti au scris, în numărul prezentat din „Luceafărul”, prof.univ.dr. Dumitru Acu, preşedinte al ASTREI („Academia Română – 150 de ani de istorie”), pr.prof.dr.acad. Mircea Păcurariu, „Academia Română în serviciul naţiunii române, la 150 de ani de existenţă”, iar prof.univ.dr. Elena Macavei – două articole, „Prezenţe ale Asociaţiunii ASTRA în Academia Română” şi „Mari personalităţi ale Asociaţiunii – Andrei Baron de Şaguna (1808-1873), primul preşedinte al Asociaţiunii Astra” (continuare din numărul anterior).
Un material substanţial, „Consideraţii privind participarea personalităţilor militare la întemeierea şi evoluţia Academiei Române”, are semnătura col.(r) prof.univ.dr.Mircea Cosma.
Structura revistei prezentate se rotunjeşte cu două materiale despre şi în legătură cu pictorul Octavian Smigelschi (1866-1912). Din articolul „Octavian Smigelschi în paginile revistei Luceafărul” de dr. Ioana Savu-Gruiţă, muzeograf la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj, cititorii pot afla lucruri interesante despre cel care a realizat magistral iconostasul catedralei greco-catolice din Blaj şi a proiectat pictura catedralei din Sibiu, reuşind să picteze doar cupola şi pandantivele Catedralei mitropolitane sibiene. „Revista Luceafărul a jucat un rol important în promovarea operei lui Octavian Smigelschi. Prin intermediul articolelor şi reproducerilor publicate de revistă, acesta a devenit cunoscut şi apreciat în rândurile intelectualităţii româneşti din Transilvania şi astfel creaţia sa a fost preţuită şi conservată . . .” (p. 22)
Ultimele pagini ale revistei sunt adevărate pagini de proză artistică, un jurnal evocator al copilăriei petrecute la Sibiu de nepoata pictorului, Anamaria Smigelschi. Menţiunea „va urma” din finalul jurnalului te face să aştepţi cu nerăbdare următorul număr.
Cuprinsul revistei din cele 28 de pagini, inclusiv iconografia alb-negru, face cinste membrilor colectivului de redacţie pe care îi felicităm pentru iniţiativa apariţiei publicaţiei. Le dorim succes în realizarea a cât mai multor numere care să promoveze, să evidenţieze fapte, evenimente, personalităţi ale culturii şi ştiinţei româneşti.
Luminiţa CORNEA
