Tipărituri româneşti în biblioteca Chiliei „Sfântul Gheorghe” Livadogheni, Capsala, Sfântul Munte Athos,( Ediție a Chiliei „Sfântul Gheorghe” Livadogheni, Capsala, Sfântul Munte Athos, 2016, 510 p.). Autorii sunt trei, ieromonah Petroniu Cobzaru, superiorul actual al Chiliei „Sfântul Gheorghe” Livadogheni; cercetătorul Florin Marinescu din Atena (Fundaţia Naţională pentru Cercetare), cunoscut şi recunoscut pentru scoaterea la iveală şi valorificarea a mii de documente româneşti din mânăstirile Muntelui Athos, şi colaboratorul său, profesorul universitar Ciprian Lucreţius Suciu de la Catedra de Limba şi Literatura Română din cadrul Departamentului de Studii Balcanice, Slave şi Orientale al Universităţii Macedonia, Salonic.
După Prologul Egumenului Sfintei Mânăstiri Pantocrator . . (un fel de prefață și binecuvântare a superiorului ierarhic), urmează „Prologul Superiorului Chiliei „Sfântul Gheorghe” Livadogheni”, din care aflăm că volumul se constituie ca „un efort de a evidenţia dragostea de carte şi hrană sufletească a călugărilor români ce s-au nevoit în chilie din epoci mai vechi şi până astăzi, dar şi preţuirea de care se bucură obştea acesteia din partea numeroşilor scriitori care ne-au onorat trimiţându-ne exemplare din operele lor.” (p. 11)
Cartea prezentată este structurată, practic, în două părţi. În prima parte, Repere istorice ale Chiliei „Sfântul Gheorghe”, Livadogheni (p. 15-122), autorii prezintă cu emoţia credinţei şi cu acribie ştiinţifică istoricul Chiliei „Sfântul Gheorghe” Capsala aflată în cuprinsul Sfintei Mânăstiri Pantocrator. Numele „Capsala” provine de la zona Capsala în care se află „o vale largă şi însorită, acoperită cu păduri, livezi de măslini şi viţă-de-vie.” Cuvântul „Livadogheni”, etimologic, înseamnă „cel ce dă viaţă livezii” sau „în jurul căruia, ca o barbă, sunt răspândite livezi”, însă după opinia autorilor, acest nume, cu referire la zona Capsalei de Sus, are în vedere râpa în care se adună apele de pe versaţii din jur, îndreptându-se spre Golful Tracic.
Chilia „Sfântul Gheorghe” Livadogheni a fost cunoscută şi sub numele de „chilia lui Hariton”, probabil după numele unui vechi monah athonit, care „se nevoise cândva în această chilie sau poate chiar întemeietorul acesteia” (p.23).
Conform unor documente aflate în arhiva Mânăstirii Pantocrator, aflăm că schitul (chilia) ar data din sec. al XV-lea, însă primul document care s-o ateste datează abia din anul 1769 şi se referă la rezidirea pe vechea temelie a micului paraclis închinat Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Autorii studiului istoric introductiv au identificat cel mai vechi înscris despre această chilie ca datând din 3 ian. 1803. Domniile lor au cercetat cu pasiune izvoare și documente de mare preț păstrate cu grijă în bibliotecile și arhivele mânăstirilor de la Athos, scoțând la lumină pagini din istoria chiliei, cu date concrete şi cu referiri speciale la superiorii Chiliei „Sfântul Gheorghe” din Muntele Athos, de-a lungul vremurilor. Evidențiem bibliografia solidă utilizată, din care autorii redau o „Bibliografie selectivă”.
Chilia „Sfântul Gheorghe” Livadogheni de la Capsala se află printre puţinele aşezăminte româneşti de la Athos care, de-a lungul veacurilor, a reuşit să treacă peste greutăţi şi să rămână până astăzi românească.
Considerăm foarte interesantă afirmaţia că la Athos, în Grădina Maicii Domnului, originea etnică nu are importanţă, de aceea în arhivele cercetate de la Athos nu se află indicii că aici au vieţuit neîntrerupt monahi români. Totuşi autorii susţin „românitatea acestei chilii de la Athos bazaţi mai ales pe argumentul că nici măcar atunci când cercetătorul are dovezi clare asupra faptului că superiorul chiliei este de origine română, acest lucru nu este menţionat în vreun document grecesc” (p.23). Documentele de la Athos nu dezvoltă această idee, recurgând doar la grecizarea numelui și la dreptul monahilor de a viețui și a se nevoi la chilie – fapt menționat și de arhim. Ioanichie Bălan (V. Ionichie Bălan, „Vetre de sihăstrie românească (secolele IV-XX)”, Editura Institutului Biblic și de Misiune al B.O.R., ediția a II-a, București, 2001, p. 365-366).
După încadrarea generală geografică şi istorică, autorii prezintă, în ordine cronologică, superiorii aşezământului, cu date istorice concrete. Celor cărora li se acordă capitole speciale (locul naşterii, studii, nevoinţe la mânăstiri din ţară, ascultări la Athos, diverse documente, corespndență cu țara etc.) sunt Gherasim Sperchez, Damian şi Gherasim Gheorghe Sperchez, Nichifor Constantin, Ioachim Sârbu, Meletie Ifrim şi actualul superior Petroniu Cobzaru (din 2008, dar sosit la Athos din 1993).
Pagini folositoare celor interesaţi şi instructive pentru cititori sunt cele referitoare la paraclisul Chiliei „Sfântul Gheorghe” Livadogheni, la procesul de restaurare, la corpurile de chilii, la catapeteasmă și pictură, la relicvariul și osuarul sfintei chilii.
Cu interes şi mulţumire am aflat menţionarea noastră referitoare la bibliografia superiorului Gherasim Sperchez. Prin articolele publicate de noi, menţionate în volumul prezentat (Luminița Cornea, „Adeverinţă de la Sf, Munte Athos din anul 1911”, în revista „Magazin de filatelie, cartofilie şi numismatică”, nr. 5, iulie-august 2002, precum şi „Călugări din Mărtănuş-Covasna trăitori în Sfântul Munte Athos, la început de secol XX”, în revista „Grai românesc”, nr. 2 (55), 2012, p.6, ori „Monahi și monahii din Arcul Intracarpatic”, în „Mesagerul de Covasna”, din 4 decembrie 2015), am evidenţiat şi susţinem în continuare locul de origine al monahului Gherasim ca fiind satul Mărtănuş din jud. Covasna, deși autorii volumului înclină spre alt loc natal, respectiv Zărnești. Argumentul nostru se află în „actul de mulţumire” (colecţia familiei Mioara Dobrilă, originară din Mărtănuş), de fapt o scrisoare-felicitare de Paşti datând din anul 1911(redată în copie în volum), în care autorul, chiar superiorul Gherasim Sperchez, notează: „vă scriu Nepoată Ecaterina alu Costandin Bârlă din Mărtănuşu că sau primit în pustnicescul nostru schit milosteniea sau darul Dumneavoastră ce aţi trimes din preună cu pomelnecu prin ucenicul nostru cel credincios Nil Monahul Clinciu pândza şi banii 12 coţi şi 20 l(ei). Domnul Hristos să vă primească darul în altarul său cel mai presus de ceruri. Spune închinăciune şi multă sănătate dela noi lu Bărbatu D-mitale şi Leli(i) Paraschivii Maicăti(i) fosta soţie lu Petrea Renţea asemenea şi la tote neamurile Dumneavoastră …” Amănuntele referitoare la neamurile din Mărtănuş dovedesc originea monahului Gherasim. El se adresează nepoatei a cărei mamă este numită „lele”(mătuşă), despre care ştia că mai fusese căsătorită, știa inclusiv numele fostului soţ. Nu ne miră adresarea la plural întâlnită frecvent la călugări, şi în ziua de astăzi, chiar în cazul rudelor. Merită a se cerceta în continuare această problemă.
Se cuvine, chiar dacă a trecut un secol, ca noi, cei din jud. Covasna şi mai ales din Mărtănuş, să scotocim prin documentele de familie. De ce să nu sperăm că vom mai afla, tăinuit vremurilor, vreun act de mulţumire de la Athos!?
Partea a doua, Tipărituri româneşti la Chilia „Sfântul Gheorghe” Livadogheni (p.123-510) este cea mai substanțială și mai …migăloasă. De la început, remarcăm că tipăriturile de la Chilia „Sfântul Gheorghe” din Athos sunt numeroase și variate tematic. Ele trec de 1900 de volume, plus o colecție importantă de periodice. Autorii cărții le-au împărțit în următoarele categorii: Tipărituri între anii 1737-1830 (ceea ce reprezintă Bibliografia Românească Veche), apoi dintre anii 1831-1918 (Bibliografia Românească Modernă), dintre anii 1919-1945, dintre anii 1945-1989, și dintre anii 1990-2015, la care se adaugă tipărituri fără foaie de titlu, tipărituri bilingve, dicșionare, albume, ghiduri și atlase, manuale, almanahuri, periodice, calendare și tipărituri dactilografiate / xeroxate. Un volum impresionant de muncă. La fiecare se menționează anul apariției, autorul, titlul, locul tipăririi, însemnări (dacă există – unele foarte interesante pentru istorie, în special la cărțile vechi) și numărul curent.
Cele 510 pagini, format A4, alcătuiesc un volum cu o prezentare grafică de excepţie, copertă cartonată şi supracopertă cu imaginea fotografiată a Chiliei „Sfântul Gheorghe” Livadogheni (fotograf Laurenţiu Tătulescu, Bucureşti), iar coperta interioară înfăţişează o gravură a schitului realizată de arh. Corneliu Dan (1999). Menţionăm şi ilustraţiile interioare (icoane vechi, coperţi, foto vechi) de o calitate ireproşabilă.
Volumul Tipărituri româneşti în biblioteca Chiliei „Sfântul Gheorghe” Livadogheni, Capsala, Sfântul Munte Athos și-a atins scopul propus, acela de a evidenția și a demonstra contribuția românească în bibliotecile mânăstirilor de la Athos, prin lucrări scrise și tipărite, de-a lungul unei perioade îndelungate de timp. Felicităm autorii, urându-le succes în a continua această minunată și plăcută lui Dumnezeu muncă de cercetare a istoriei și a credinței noastre ortodoxe.
Luminiţa CORNEA
