Oamenii timpului nostru trăiesc nu numai o profundă criză materială, ci şi o gravă criză morală, cum bine remarcă scriitorul şi filozoful danez Martinus în opera sa în 7 volume „Cartea Vieţii”.
Între 31 iulie şi 8 august 2010 s-a desfăşurat la Braşov al 83-lea Congres SAT (Sennacieca Asocio Tutmonda = Asociaţia Mondială fără Naţionalitate) cu tema „Criza economică – Pe când următoarea?”, tocmai într-o ţară care intrase în plină criză economică. Ca invitat, am avut cinstea de a prezenta o prelegere al cărei conţinut vom încerca să-l redăm acum cititorilor, deoarece cu toţii simţim din plin efectele crizei, care nici n-a trecut bine şi deja se vorbeşte despre alta.
La întrebarea „Pe când următoarea?” nici cei mai buni specialişti nu pot răspunde uşor şi precis. Deci noi putem doar să prezentăm cu modestie câteva opinii şi să dezbatem ideile despre aceasta. De ce şi noi? Pentru că aproape fiecare om obişnuit este profund afectat de momentele grele din istoria omenirii şi din propria ţară, şi deci fiecare are dreptul la opinie…
La această întrebare gravă există ca răspuns diverse puncte de vedere sau teorii. Înainte de a prezenta adevăratul conţinut al amintitei prelegeri, dorim să readucem în atenţia cititorilor una dintre opiniile citite într-o publicaţie.
Profesorul Nicholas Boyle de la Universitatea Cambridge din Anglia a lansat o teorie interesantă despre anul 2014, care ar trebui să fie anul unor schimbări profunde în lume. După opinia lui, evenimentele din 2014 vor decide dacă omenirea se va bucura de pace şi prosperitate sau va suferi din cauza sărăciei şi războaielor. Prin studiile sale, în lucrarea „2014 – Cum va supravieţui omenirea după noua criză mondială” el a ajuns la următoarea concluzie: „Caracteristicile fiecărui secol devin vizibile în deceniul al doilea, deci de ce ar fi diferit acesta?”. Bineînţeles că autorul îşi explică teoria cu exemple… Profesorul Nicholas Boyle prevede că actualul colaps economic ar putea anunţa o situaţie mai gravă în legătură cu relaţiile internaţionale. El susţine că SUA vor deveni jucătorul-cheie şi vor influenţa viitorul, dar noile organizaţii mondiale vor fi cheia stabilităţii. Acest vizionar este de părerea că problemele actuale ale omenirii – schimbările climatice şi criza economică – pot fi rezolvate numai prin colaborare internaţională.
Noi am putea, de asemenea, să ne amintim puţin şi despre teoriile din jurul calendarului mayaş, care avertizau despre anul 2012 când, conform unui anunţ de la NASA, lumea va fi răvăşită de o puternică furtună solară… şi planeta noastră va intra în aşa-numita „Centură Fotonică” a Căii Lactee, încât Terra şi omenirea vor suferi schimbări importante. Probabil că mulţi s-au aşteptat ca aceste previziuni să nu aibă temei şi să nu se întâmple nimic, şi totuşi schimbările au loc, numai că ritmul lor este aproape imperceptibil, deoarece ele se întind pe durata a 2-3.000 de ani, dar cei mai atenţi pot remarca faptul că în zilele noastre chiar au loc unele transformări climatice şi sociale neobişnuite…
Interesant este faptul că şi filozoful danez Martinus în operele sale, înglobate în titlul generic „Al Treilea Testament”, în care vorbeşte despre „un nou impuls cosmic”, menţionează aceeaşi cifră de 2-3.000 mii de ani cât vor dura transformările menţionate, omenirea intrând astfel într-o dimensiune spirituală superioară.
Acest autor, Martinus (1890-1981), mai mult sau mai puţin cunoscut cititorilor din ţara noastră, prin analizele sale „cosmice” a creat o adevărată imagine „completă” a lumii. În principala sa lucrare în 7 volume „Livets Bog” („Cartea Vieţii”) şi în suplimentul în 6 volume „Imaginea Lumii Eterne”, dar şi în alte scrieri, el a analizat lumea din punct de vedere cosmic. Analizele lui sunt cunoscute şi sub denumirea de „Cosmologia lui Martinus” şi reprezintă o descrie totală a existenţei. Este vorba despre condiţiile fundamentale ale vieţii noastre pe pământ şi despre concluzia că numai evoluţia spirituală şi morală poate rezolva problemele omenirii. După Martinus, orice fel de evoluţie are loc pe baza unor legi universale sau cosmice. Cunoaşterea despre aceste legi cosmice fundamentale ar oferi posibilitatea de a prevedea viitorul ţel comun al omenirii. De asemenea, Martinus afirmă că „rădăcina răului” se află în propriul nostru interior. El spune că omul este propriul său – dar necunoscut – cel mai important duşman, care prin acţiunile proprii influenţează viitorul, după principiul cauzei şi efectului…
Bineînţeles, opera lui Martinus este impunătoare, dar intenţia noastră nu este de a o prezenta în detaliu, ci numai câteva fragmente din primul volum al operei „Cartea Vieţii”, capitolul 4, şi din „Imaginea Lumii Eterne 1-2”, cap. 26, în care autorul descrie cauzele crizelor mondiale şi posibila rezolvare a acestei situaţii. Nici chiar aceste fragmente nu le putem trata aici în totalitate, astfel că vom prezenta doar câteva consideraţii despre ele. Totodată noi atenţionăm pe aceia care au auzit mai puţin despre scrierile lui Martinus, şi se grăbesc să le eticheteze drept fantasmagorii, că cineva are dreptul de a lansa judecăţi de valoare asupra unei opere, numai dacă în prealabil a citit şi cunoaşte opera… Şi nu trebuie să uităm că „fantasmagoriile de altădată” ale lui Jules Verne şi ale altor autori de literatură ştiinţifico-fantastică numai după nici două sute de ani acestea deja s-au realizat devenind astfel nişte realităţi obişnuite, pentru că progresul tehnologic accelerat contribuie foarte mult la evoluţia speciei omeneşti şi ajută la transformarea visului în realitate. Şi acei autori, precum şi Martinus, au fost adevăraţi vizionari, iar „anticipaţiile” lor au izvorât din „mentalul cosmic” şi ni s-au dat nouă spre cunoaştere. Aceşti oameni joacă rolul unor antene care recepţionează pe altă cale decât cea obişnuită, şi transmit informaţia. Dar pe măsură ce omul devine tot mai inteligent, limita dintre gânditorul cu putere imaginativă şi cercetătorul ştiinţific credibil începe să dispară, precum au remarcat specialiştii.
Să vedem deci în ce fel descrie Martinus în opera sa situaţia privitoare la crizele economice.
În Capitolul 4 din lucrarea sa „Cartea Vieţii 1”, Martinus, luând în considerare situaţia lumii, afirmă că actuala concepţie despre viaţă a omenirii este învechită. El subliniază că „referitor la morala lor, oamenii pământeni trăiesc în prezent o criză, – o criză care deja a avut ca rezultat pieirea progresivă a vechii culturi de răzbunare şi cucerire, a întors privirea oamenilor pământeni departe de vechile tradiţii şi superstiţii, a înălţat dorinţa lor către o cultură nouă şi mai bună, către o concepţie de viaţă a unui militarism mai curat şi eliberatoare de război, către o lume plină de spirit, artă şi iubire”.
În capitolul menţionat, autorul doreşte să arate numai „acele realităţi care în societatea pământeană sunt imperfecte, şi deci împiedică progresul, şi pe acelea care sunt în evoluţie, pe acelea care au condus la suferinţă şi durere, şi pe acelea care conduc la fericire şi armonie sau reprezintă calea absolut fără greşeală spre pacea mondială”.
Bineînţeles, situaţia mondială depinde de starea de conştiinţă a omenirii. Martinus arată că pentru a înţelege corect starea de conştiinţă a fiinţelor vii „trebuie să înveţi să înţelegi acea condiţie de viaţă sub care trăiesc ele”, şi care are naturi foarte diferite. Şi noi trebuie să fim conştienţi că „…în evoluţie oamenii pământeni aparţin în parte regnului animal şi în parte regnului uman”. De aici rezultă că „ei încă sunt supuşi parţial condiţiei de viaţă a regnului animal şi parţial condiţiei de viaţă a regnului uman. Prin aceasta viaţa de fiecare zi a oamenilor pământeni deci se manifestă ca o luptă între cele două forme de condiţii pentru conservarea vieţii”. Deci este vorba despre o luptă pentru putere.
După Martinus „În regnul animal puterea … este acelaşi lucru cu dreptul. Acele fiinţe care nu au putere nu au niciun frept, ci sunt supuse celor care au putere. Şi aici noi ne aflăm la esenţa din morala radiaţiei întunecate”.
În acest fel apare „puterea statală” ale cărei urmări finale în formă de „sistem legislativ şi juridic” au ca scop de a da fiecărui cetăţean ajutor şi sprijin după principiul „a face din putere justeţe”…, dar în situaţia actuală lipsesc multe pentru a împlini acest lucru. De aceea „… la scară mare publicul tinde spre putere în loc de justeţe” şi cei care au puterea adesea caută s-o folosească în interes propriu, aşa cum genial ilustrează aceasta poetul român Mihai Eminescu în poemul „Împărat şi proletar”:
„Spuneţi-mi ce-i dreptatea? – Cei tari se îngrădiră
Cu-averea şi mărirea în cercul lor de legi;
Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră
Contra celor ce dânşii la lucru-i osândiră
Şi le subjugă munca vieţii lor întregi”.
Dar care este relaţia dintre oamenii pământeni şi puterea statală?
Martinus remarcă faptul că în noile condiţii lupta omului pământean pentru existenţă devine o luptă pentru bani, şi tocmai în acea luptă a lor pentru valori sau bani se activează în ei instinctele animale încă existente, „care fac din putere un drept şi îl determină pe omul puternic să-l exploateze pe cel slab, îl determină pe omul inteligent să-l exploateze pe omul mai puţin inteligent etc.”. Şi autorul remarcă faptul că tocmai aici puterea statală începe să intervină şi să contracareze acea exploatare, „a devenit cel mai mare factor pentru a stăpâni unele dintre cele mai crude instincte animalice”. Totuşi evenimentele o iau înainte şi puterea statală se află întotdeauna puţin în urma celor întâmplate.
Lumea comercială ca luptă rafinată pentru valori
Nu întotdeauna sau nu imediat puterea statală poate descoperi întâmplările sau manifestările materiale, adică acolo „unde acestea se manifestă sub acoperire sau mascat, încât majoritatea oamenilor pământeni n-a trăit experienţa lor într-un grad suficient de înalt ca fiind opuse adevăratului drept sau adevăratei morale”. În această situaţie se activează principiul de viaţă al regnului animal „puterea este un drept”. Rolul puterii statale este de „a proteja sau a lupta împotriva arhaicelor forme primitive învechite pentru procurare de valori ca jaf material simplu, furt şi atac, şi de aceea activarea menţionată a tendinţelor animale nu poate găsi o realizare nepericuloasă pe acele căi şi deci trebuie să găsească alte mijloace, care încă nu sunt percepute sau trăite într-un grad suficient ca anormale, şi deci împotriva cărora puterea statală încă este relativ neputincioasă”. Dar, afirmă scriitorul, puţin câte puţin acele căi iau o formă ferm concentrată, care sub masca „comerţ” sau „cumpărare şi vânzare” se pot realiza în acea parte a vieţii de fiecare zi, pe care noi o numim „lumea comercială”. În acest fel, lumea comercială apare ca „o formă rafinată a luptei oamenilor pământeni pentru valori”. Ea este considerată de Martinus drept un „război transferat într-un alt domeniu, dar cu aceleaşi rezultate: „ruinare, sărăcire şi asuprire faţă de cei învinşi, şi bogăţie, lux şi putere pentru învingători”. Astfel, pentru oamenii pământeni lupta de fiecare zi pentru existenţă puţin câte puţin devine comerţ. De aceea „principiul comercial” devine fundamentul în întregul „instinct de conservare” omenesc, şi el stăpâneşte întreaga lume materială. În astfel de condiţii totul este comerţ, sau cum zice Martinus: „naţiunile fac comerţ, partidele politice se formează din comerţ, cetăţenii din necesitate fac comerţ, pentru că viaţa însăşi a devenit o marfă comercială. Viaţa este cumpărată şi vândută”. Scopul este de a obţine profit. Dar „un astfel de profit este o marfă neplătită sau un ceva pentru care nu este livrat nimic, şi care deci creează un deficit corespunzător în întreaga economie mondială, acolo unde acel profit trece în proprietatea privată a cumpărătorului sau a vânzătorului”. Scriitorul observă că „cu cât mai des au loc astfel de reduceri din economia mondială, se nasc cu atât mai mari datorii, şi apar cu atât mai multe acumulări de valori neplătite, şi astfel se creează capitalul privat, dar acesta „are caracter de supraabundenţă”. De fapt, capitalul privat apare ca „profit inutil”. Şi autorul descrie detaliat ce efect negativ au acţiunile posesorilor de capital privat, cum societatea în ansamblu pierde în favoarea acelor posesori, cum în prezent oamenii pământeni se află divizaţi „în două grupuri antagoniste”, dintre care unul este alcătuit din cei care şi-au însuşit valorile ca „proprietate privată” sau „capital privat”, şi celălalt grup alcătuit din cei care nu posedă nimic”. Bineînţeles că acel grup care şi-a însuşit valorile reprezintă puterea materială cea mai mare şi apare în viaţă sub noţiunea „puterea financiară”. Celălalt grup, care nu posedă nimic, este alcătuit din „marile mase de oameni”, şi de aceea în mod efectiv el alcătuieşte adevărata societate, şi datorită majorităţii sale şi acel grup este o putere, deşi mult inferioară faţă de „puterea financiară”. Totuşi acea putere reprezintă puterea socială care se naşte sau „puterea statală”.
După Martinus, prin efectele puterii financiare societatea omului pământean se subminează pe sine însăşi.
Prin intermediul puterii financiare se cumpără numai „la subpreţ” şi în acelaşi timp se vinde fiecare bun necesar vieţii numai „la suprapreţ”. Rezultatul este „că în unul dintre cele două grupuri sociale menţionate mai sus valorile sau bunurile necesare vieţii se acumulează, în acelaşi timp cu faptul că ele dispar din celălalt grup, iar aceasta mai departe creează supraabundenţă, folosire în exces şi nemuncă în primul grup, şi mizerie şi malnutriţie în cel de-al doilea grup”. Din aceasta rezultă că prima parte a societăţii o subminează pe cealaltă şi „ca întreg, societatea pământească se subminează pe sine însăşi”. Aşadar, tot ce aparţine noţiunilor: bogăţie, folosire în exces şi nemuncă, reprezintă o fericire păstrată absolut numai pe baza pieirii societăţii”. (Afirmaţii personale: Dacă cele afirmate de Martinus ar fi false, astăzi ţara noastră nu s-ar afla „în coada Europei”. Privind retrospectiv parcursul celor 25 de ani de după Revoluţie, deci făcând o „radiografie” a societăţii, putem vedea „pe viu” acest fenomen social. Iar dacă unii cititori ar obiecta: „Şi celelalte ţări bogate ale Europei sau ale lumii”? – răspunsul ar fi acelaşi, adică societatea planetară în întregul ei, deci care cuprinde toate naţiunile, se comportă la fel, adică se subminează pe sine însăşi).
Concluzia lui Martinus este că nu poate fi învinovăţit nimeni pentru aranjamentul social. Societatea totuşi nu poate pieri, ci numai sistemul. Rezultă că „sistemul social actual (acumulare de capital ca şi condiţie de viaţă) este pe cale de pieire, pentru că el creează crizele economice mondiale, şi din această cauză „el se distruge pe sine însuşi”.
Noi cu toţii ştim că lucrul cel mai important sau central în conştiinţa actualei societăţi omeneşti este „banul”, cu ajutorul căruia cineva poate ajunge din ce în ce mai sus pe scara materială a rangului, şi cu atât mai mult cineva devine admirat, onorat şi stimat. Din această cauză, a poseda capital „reprezintă un ideal pentru oamenii pământeni”. Urmarea acestui fapt este „că educaţia de orice fel şi instruirea au ca scop de a face individul cât mai calificat posibil în lupta pentru câştigul material. O calificare pentru a procura bani este deci o condiţie de viaţă în instinctul de conservare al omului pământean, … singurul mijloc prin care omul pământean, în mod provizoriu, se poate elibera de asuprire şi mizerie”. Oare statul sau societatea poate schimba această situaţie printr-o simplă decizie?! Nu deloc, pentru că ea se referă la „evoluţia graduală a întregii societăţi omeneşti”.
După analizele lui Martinus, cauza reală este „că în întregul ei omenirea pământeană încă nu a părăsit regnul animal. Şi tocmai în acea măsură … ea trebuie să se manifeste după tendinţele, manifestările şi condiţiile de viaţă ale acelui regn. De aceea nu poate fi nimeni învinovăţit din cauza aranjamentului social actual, nici puterea bănească, nici statul, nici bogatul sau săracul, nici criminalul sau preotul, pentru că aranjamentul social menţionat în mod firesc poate fi un indiciu absolut numai al acelei înălţimi în evoluţie, pe care a atins-o nivelul de conştiinţă mediu al omului pământean”. Şi de aceea omenirea pământeană, „care în evoluţie înaintează pe drumul de la regnul animal către regnul uman adevărat, trebuie să străbată toate gradele intermediare ale zonelor de experienţe, pentru ca prin aceasta să devină matură în viaţa omenească adevărată. Un copil mic, încă neştiind că nu trebuie să atingi o sobă încinsă cu mâinile goale, fiindcă te arzi, el o atinge şi se arde, şi la fel este şi pentru omenirea pământeană”, care trebuie să treacă prin perioade neplăcute şi dureroase pentru a acumula experienţă şi cunoaştere, şi astfel să poată evolua către un nivel de viaţă mai înalt şi mai fericit.
„Şi astfel drumul către marea pace înaintează deci exclusiv prin acea unire a justeţii cu puterea, şi în acelaşi grad în care omenirea pământeană reuşeşte să împletească justeţea adevărată cu puterea, la fel va exista şi pacea pe pământ”.
Am adăuga noi că oamenii cu un nivel de conştiinţă mai ridicat pot şi trebuie să grăbească acest proces evolutiv, ajutându-i pe ceilalţi. Şi din fericire există printre noi şi asemenea oameni, dar este păcat că nu întotdeauna aceştia ajung la conducere…
Am amintit la început că scopul acestui articol este de a prezenta doar conţinutul câtorva pasaje din Capitolul 4 al lucrării „Cartea Vieţii”, care se referă la cauzele crizelor economice din punctul de vedere al autorului, dar operele lui Martinus merită, dacă nu studiate, cel puţin citite şi cercetate pentru a afla în ce măsură autorul lor are dreptate. Mărturisesc că eu am făcut acest lucru traducându-le şi studiindu-le, şi aceasta m-a determinat să gândesc mult mai profund despre viaţa noastră de fiecare zi şi în general despre universul în care „trăim, ne mişcăm şi existăm” cu toţii. Şi dacă Martinus are dreptate sau nu, aceasta o poate decide numai cititorul, dar şi acest lucru depinde de propriul său nivel spiritual, fiindcă întotdeauna avem tendinţa să ne îndreptăm spre ceva care ne atrage…
Mihai Trifoi
